De ce inflaţia scade, dar preţu­rile cresc? Este o întrebare pe care o pune BBC pentru a le ex­plica britanicilor de ce scum­­pirile continuă deşi poli­ti­cienii şi banca centrală insistă pe faptul că inflaţia istorică bate în retragere. Răspunsul stă în definiţii, iar pentru omul de rând, care simte criza costului vieţii când îi vin facturile şi când plăteşte cumpărăturile la magazin, s-ar putea să nu conteze că inflaţia scade, ci când preţu­rile încep să scadă.

Contează însă pentru cei care iau decizii pentru economii întregi, spre exemplu decizii legate de dobânzi. Preţurile cresc chiar dacă inflaţia scade deoarece inflaţia reprezintă rit­mul de creştere al preţurilor. Când inflaţia sca­de, scade ritmul cu care se majorează preţurile. În Marea Britanie, despre care se spune că a devenit cea mai săracă ţară bogată, inflaţia a dat un pas înapoi în ianuarie, dar şi-a reluat avansul în februarie.

Pawel Borys, şeful Fondului Polonez de Dezvoltare, a estimat recent că inflaţia va încetini până la sfârşitul anului la 7%, dar crede că lupta cu inflaţia va mai dura 2-3 ani. De asemenea, el a spus că martie este probabil luna de vârf a creşterilor de preţuri.

Astfel de oscilaţii pot fi un semn că vârful se apropie sau a fost atins deja şi urmează lun­gul sau scurtul drum descendent. În Europa de Est, cele mai recente prognoze indică un drum din ce în ce mai lung. De cât de repede co­boa­ră inflaţia depinde cât de repede încep băncile centrale să scadă dobânzile sau cel puţin să înceteze majorarea lor. Băncile centrale din Europa de Est au pus de câteva luni pauză creş­terilor de dobânzi, dar a­ceas­ta nu înseamnă că acolo unde mai este loc nu sunt excluse noi majorări. Deciziile de politică mone­tară depind de traiectoria inflaţiei.

Spre exemplu, pieţele se aşteaptă ca banca centrală a Cehiei să pornească scăderile de do­bânzi când inflaţia decelerează sub 10%. În februarie, indicatorul a fost de 16,7%, faţă de 17,5% în ianuarie. Până când scumpirile dau semne de slăbiciune, banca centrală men­ţine o atitudine războinică faţă de inflaţie, iar în această luptă o ajută tendinţa de apreciere a monedei naţionale, coroana. De aceea, dobân­da principală a băncii centrale este de 7%. Şefii instituţiei au făcut clar că preferă să lupte cu inflaţia întărind coroana în loc să crească dobânzile. Prognozele ara­tă o inflaţie medie de 10,8% a­nul acesta şi una de 2,1% anul viitor. În Ungaria, banca cen­trală deja nu mai are spa­ţiu pentru scumpirea cre­ditului, dobânda princi­pală fiind de 13%.

Acolo, lupta cu cea mai puternică inflaţie din UE este mai dificilă, mai ales că banca centrală şi guvernul par să fi de­venit instituţii cu in­te­rese opuse, iar forintul se de­pre­ciază la cea mai mică tur­bu­lenţă. Cele mai recente estimări ale băncii arată un grad considerabil de incertitudine. Ast­fel, instituţia se aşteaptă pentru anul acesta la un nivel mediu al inflaţiei de 15-19,5%, prog­noză identică cu cea anterioară, publicată în decembrie. Însă proiecţia pentru anul viitor a fost majorată de la 2.3-4,5% la 3-5%, ceea ce înseamnă că inflaţia ar putea atinge ţinta băn­cii centrale abia în 2025. În prezent, inflaţia este de peste 24% şi, conform calculelor băn­cii centrale, există o probabilitate destul de sla­bă ca indicatorul să fie de peste 10% şi la înce­putul anului viitor.

Însă economiştii instituţiei cred că cel mai probabil ritmul scumpirilor anuale va decelera semnificativ în următoarele luni datorită bazei mai înalte la care se fac raportările. Oficialii instituţiei au avertizat că inflaţia ridicată poate fi înfrântă pentru a fi adusă sub 10% anul acesta doar prin disciplină şi coordonare. În aceste condiţii, nu se poate pune problema stabilirii unui reper în timp pentru începutul scăderii dobânzilor.

Între timp, pentru că majorările salariale sunt mai mici decât inflaţia, puterea de cum­pă­rare a ungurilor scade, iar analiştii de la ING cred că această tendinţă va continua în a doua jumătate a acestui an. În Polonia, şefii băncii cen­trale spun că politica monetară ar trebui să rămână restrictivă până când traiectoriile in­fla­ţiei şi salariilor converg spre niveluri compa­ti­bile cu ţinta de inflaţie. Guvernatorul Adam Glapinski apreciază că nu vor mai exista ma­jo­rări de dobândă, ceea ce înseamnă că banca cen­trală va menţine ceva vreme dobânda prin­ci­pală la 6,75%, nivel la care aceasta este din sep­tembrie. Ludwik Kotecki, membru în con­siliul de politică monetară, a spus că orice majo­rare, oricât de mică, ar confirma că ciclul de înăs­prire a politicii monetare nu s-a încheiat şi că banca centrală este îngrijorată că preţurile cresc prea puternic, iar inflaţia se retrage prea lent.

În februarie, inflaţia a sărit la 18,4%, un nou record. Kotecki se aşteaptă ca în martie nivelul să fie de 15-16%. Viceministrul de fi­nanţe Artur Sobon apreciază că până la finalul anului inflaţia va decelera până mai jos de 10%, poate chiar la 7% în decembrie, în cel mai optimist scenariu. El a explicat că două treimi din inflaţia poloneză vin din afara ţării. Analiştii de la Santander arată că astfel de cifre pot crea o iluzie statistică deoarece, deşi in­flaţia anualizată decelerează, preţurile conti­nuă să crească, poate chiar semnificativ.

Pawel Borys, şeful Fondului Polonez de Dezvoltare, a estimat recent că inflaţia va încetini până la sfârşitul anului la 7%, dar crede că lupta cu inflaţia va mai dura 2-3 ani. De asemenea, el a spus că martie este probabil luna de vârf a creşterilor de preţuri. Dar chiar şi acest vârf poate fi înşelător. Spre exemplu, în Marea Britanie, la o inflaţie generală de sub 11%, inflaţia la legume a atins în martie nivelul record de 17,5%.