Industria a primit cu 6,1% mai multe comenzi noi în primele 8 luni ale anului, iar afacerile au crescut cu 8,9%
Comenzile noi din industrie au înregistrat în primele opt luni un avans de 6,1%, stimulat în special de creşterile din industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi a bunurilor intermediare, iar cifra de afaceri a urcat cu 8,9%, ajutată de industria prelucrătoare şi cea extractivă.
Astfel, industria bunurilor de folosinţă îndelungată a avut cu 29,4% mai multe comenzi, industria bunurilor intermediare cu 8,1%, cea a bunurilor de uz curent cu 7,6%, iar industria bunurilor de capital cu 3,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Afacerile din industria prelucrătoare au avansat cu 9%, iar în industria extractivă cu 8,1%.
"Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+24,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,7%), industria bunurilor intermediare (+8,5%), industria bunurilor de capital (+8,3%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,3%)", se arată în comunicatul INS.
În august, comenzile noi din industrie atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, au scăzut cu 13,1% faţă de iulie, pe fondul reducerilor din industria bunurilor de uz curent (-15,6%), a bunurilor intermediare (-13,8%) şi a bunurilor de capital (-12,8%). Pe de altă parte, s-au consemnat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,1%).
Cifra de afaceri din industrie a scăzut pe total cu 12,3%, ca urmare a reducerilor din industria prelucrătoare cu 12,7% şi din industria extractive cu 2,4%.
Au fost consemnate scăderi în industria bunurilor de capital (-26,6%), a bunurilor intermediare (-8,7%), a bunurilor de uz curent (-7,7%) şi cea a bunurilor de folosinţă îndelungată (-6,1%). Singura care a avut rezultate în creştere a fost industria energetică, cu 3,8%.
Comparativ cu august 2013, au fost cu 2,2% mai puţine comenzi noi pe ansamblul industriei, fiind afectate de scăderile înregistrate în industria bunurilor de capital (-8,9%). În schimb, industriile care au performat mai bine au fost cea a bunurilor de folosinţă îndelungată a (+50%), a bunurilor de uz curent (+3,6%) şi a bunurilor intermediare (+3,3%).
Afacerile au crescut faţă de august anul trecut cu 2,3%, ajutate de industria prelucrătoare (+2,3%) şi din industria extractivǎ (+2,2%).
Industria energetică a avut afaceri cu 12,7% mai mari, a bunurilor de folosinţă îndelungată cu 8,7%, a bunurilor intermediare cu 3,7% şi cea a bunurilor de capital cu 1,5%. Industria bunurilor de uz curent a scăzut în schimb cu 3,8%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro