Întâlnire de gradul 0 în penitenciar: Tatăl şi fiul, ambii violatori ai aceleiaşi victime

Postat la 02 august 2018 301 afişări

Tatăl tânărului arestat luni după ce şi-a violat sora a cerut să fie eliberat condiţionat acum două zile, însă instanţa i-a respins cererea. Cei doi se vor întâlni, cel mai probabil, în Penitenciarul Iaşi,

Întâlnire de gradul 0 în penitenciar: Tatăl şi fiul, ambii violatori ai aceleiaşi victime

Damian Baciu se află în puşcărie din 2006, el cerând în ultimele luni de mai multe ori să fie eliberat condiţionat. Individul va mai sta însă câteva luni în închisoare, perioadă în care se va întâlni cu fiul său. Tânărul, Virgil Baciu, a fost şi el arestat, luni, după ce şi-a violat sora de 24 de ani, o tânără cu probleme psihice. Aceeaşi victimă pe care, în 2006, a violat-o şi Damian Baciu,  scrie ziaruldeiasi.ro

 

Acum două zile, la mai puţin de 24 de ore de când fiul său a fost arestat, Damian s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a cerut să fie eliberat condiţionat. Deşi este eligibil pentru liberare condiţionată încă din decembrie, când a atins fracţia necesară eliberării urmare a recursului compensatoriu, Judecătoria a refuzat să îl trimită înapoi în societate pe Damian, invocând că acesta nu s-a corijat. Decizia nu este, însă, definitivă.

 

În decembrie 2017, când o altă instanţă a respins cerere de liberare a lui Damian, aceasta motiva că „încă nu poate avea convingerea deplină că s-a realizat reeducarea condamnatului prin formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale importante încălcate prin săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat“. Bărbatul a ajuns în puşcărie după ce, în 2006, şi-a violat fiica minoră de cel puţin patru ori.

 

Fiul lui Damian, Virgil Baciu (20 de ani), a ajuns acum trei zile în arest, el urmând a fi transferat în puşcărie după ce va fi trimis în judecată. Virgil este acuzat că a vio­lat aceeaşi victimă, sora sa, de cinci ori.  Victima este acum însărcinată în luna a cincea. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, abuzurile ar fi avut loc în perioada martie - iulie 2018. Abuzurile aveau loc, de regulă, când mama celor doi era plecată la muncă sau când tânărul se îmbăta. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.