#roMânia Stigmatizarea României de peste hotare. “Nu am venit aici să vă JEFUIESC ţara”/ Lecţia de umanitate a unui ROMÂN în timpul atentatelor
Drumul românilor spre o ţară mai bună nu a fost simplu. De multe ori, campaniile media sau cele ale autorităţilor au făcut ca noi să fim trataţi ca un popor de mâna a doua. Stigmatizaţi şi găsiţi vinovaţi de serviciu de prea multe ori, românii au încercat să îşi găsească propriul loc printre străini. Iar uneori, acolo unde nimeni nu se aştepta, câte un conaţional a dat o lecţie de umanitate în faţa căreia o lume a tăcut. Despre toate acestea aflaţi în următorul material marca Gândul al campaniei #roMânia.
“Am venit să muncesc şi apoi să mă duc acasă”
Românii care au plecat la muncă peste hotare au avut de înfruntat stereotipuri şi chiar ostilitatea făţişă a localnicilor. Nimic însă nu a descurajat emigraţia spre ţări mai dezvoltate. Potrivit unui studiu Eurostat din mai 2018, peste 19% din românii în categoria persoanelor apte de muncă – adică între 20 şi 64 de ani - locuiau în anul 2017 în alte ţări din Uniunea Europeană. Comparativ cu anul 2007, proporţia cetăţenilor români ce locuiesc în alte state UE a crescut cu 12,3 procente.
Imediat după aderarea la Uniunea Europeană, mai multe state membre au impus restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, tocmai de teama impactului unui eventual aflux de cetăţeni. Restricţiile au fost ridicate abia şapte ani mai târziu.
La 1 ianuarie 2014, Marea Britanie, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Spania şi Olanda au eliminat restricţiile pentru muncitorii din România şi Bulgaria.
Înainte de această dată, o parte din presa britanică, formaţiunea eurosceptică UKIP şi aripa dreapta a conservatorilor britanici au purtat o campanie intensă împotriva românilor şi bulgarilor, spunând că ”va fi un val de infracţiuni”.
Sub presiunea lor şi a multor activişti, premierul britanic de atunci, David Cameron, a anunţat mai multe măsuri menite să descurajeze imigranţii din Europa care vor să vină în Marea Britanie doar ca să beneficieze de ajutoare sociale.
Victor Spirescu, primul român care a ajuns pe 1 ianuarie 2014 în Marea Britanie a fost întâmpinat pe aeroportul din Luton de doi politicieni britanici şi numeroşi jurnalişti, în condiţiile în care era aşteptată o invazie.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro