Iohannis : Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială
Pentru garantarea sustenabilităţii sistemului de impozitare este nevoie de o discuţie aşezată, a spus, marţi, preşedintele României, Klaus Iohannis, întrebat despre supraimpozitarea veniturilor bugetarilor ale căror salarii depăşesc salariul şefului statului.
Întrebat, marţi, la Buenos Aires, dacă găseşte măsura supraimpozitarea veniturilor bugetarilor cu salarii mari ca fiind una oportună, preşedintele României, Klaus Iohannis, spune că este nevoie de o „discuţie aşezată” şi că oricum sunt mult mai multe categorii cu venituri mai mari decât cele ale preşedintelui.
„Cred că între timp ar fi un număr considerabil mai mare care au salariul mai mare decât preşedintele, dar asta sigur că este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale. Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Aşa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Evident, toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare. Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că în coaliţie nu s-a discutat despre îngheţarea salariilor bugetarilor.
„Nu s-a vorbit despre îngheţarea salariilor bugetarilor. Avem legea 153. Urmează, în cererea de plată nr. 4 să avem o nouă lege a salarizării. În acel moment toate aceste lucruri vor fi discutate. Nu s-a vorbit de tăieri de salarii niciodată, nu s-a vorbit niciodată de vreo îngheţare de venituri în niciun sistem. Cu adevărat, este o abordare corectă şi profesionistă, astfel încât, dacă tot avem jalonul, e normal să avem o abordare corectă şi unitară”, spune Marcel Ciolacu.
Despre impozitarea progresivă a veniturilor de peste 25.000 de lei, el afirmă că au fost discutate mai multe variante.
„E o discuţie. Sunt două drepturi prevăzute în Constituţie - la muncă şi la pensie. Legiuitorul nu poate interveni să ia acest drept. Pe această discuţie, sub nicio formă în ordonanţă, nu putem să prinde cumul pensiei cu salariul. Au fost mai multe discuţii privind constituţionalitatea acestui demers. Atunci am discutat mai multe variante. Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul, dar ai o pensie de 2.000 de lei şi eşti şi portar la o primărie - eu nu pot lua dreptul acelui om să-şi acopere minimum necesar familie. Vorbim de cumulul de salariul şi pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. În acel moment, dacă prin acel cumul, depăşeşti salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, e normal să vii, dacă e constituţional, cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului... În lege nu poţi să treci numai pe cei care au şi componentă specială în pensie, nu poţi interzice numai la unii. Eu cred că abordarea corectă pe zona de impozitare, pe praguri”, adaugă social-democratul.
Ciolacu precizează că în coaliţie nu a fost discutată „zona de privat, ci a fost vorba de veniturile numai de la statul român”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro