Iohannis: Nu intenţionez să dau serviciilor atribuţii în urmărirea penală
Peşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu va avea iniţiative prin care să dea serviciilor secrete atribuţii în urmărirea penală şi nu va solicita modificarea legilor în acest sens.
Întrebat, miercuri, în conferinţă de presă, dacă intenţionează să solicite modificări legislative pentru a da din nou serviciilor secrete atribuţii în urmărirea penală, preşedintele Klaus Iohannis a spus că serviciile nu au ce căuta în aceste domenii.
„Nu intenţionez să am iniţiativă şi să dau serviciilor atribuţii în cadrul urmăririlor penale sau a proceselor penale. Aceste lucruri, urmărirea penală se face de către procurori, iar judecarea speţelor se face de către judecători. Serviciile secrete şi serviciile speciale nu au ce căuta în acest domeniu. Serviciile se ocupă de problemele lor”, a spus Iohannis.
Preşedintele a precizat că dacă serviciile, conform legii în vigoare, în cursul activităţii lor, sesizează posibile fapte penale, vor sesiza Parchetul competent, fără să participe la obţinerea de probe.
„Nu intenţionez să modific sau să solicit modificarea legilor în sensul de a reveni la situaţia anterioară”, a mai spus preşedintele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro