Legiştii au finalizat necropsia lui Matteo Cassani: A murit în urma unui şoc traumatic şi hemoragic
Legiştii au finalizat, vineri, necropsia directorului din Enel Matteo Cassani, concluzia medicilor fiind aceea că italianul a murit în urma unui "şoc traumatic şi hemoragic" provocat prin cădere de la înălţime, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Potrivit surselor citate, în cazul morţii lui Cassani au fost audiaţi mai mulţi directori ai ENEL, care au spus că acesta a participat, joi dimineaţă, la o şedinţă în timpul căreia acesta a fost calm, a băut cafea şi nu a lăsat impresia că ar avea o problemă.
Pe de altă parte, surse din anturajul italianului au dezvăluit, pentru MEDIAFAX, că acesta era o fire deosebit de sensibilă şi suferea foarte tare din cauza unor probleme grave de sănătate ale soţiei sale.
Matteo Cassani ar putea fi înmormântat în România, la Cimitirul Bellu Catolic, au mai spus aceleaşi surse.
Consulatul Italiei a oferit asistenţă părinţilor lui Cassani, aceştia locuind în Italia şi urmând să ajungă în România.
Directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, Matteo Cassani, a murit, joi, după ce s-a aruncat de la etajul 2 al sediului companiei, aflat pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală.
O ambulanţă care trecea prin zonă şi mergea la un alt caz a fost solicitată să oprească, însă echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe Cassani.
Potrivit reprezentanţilor ambulanţei, Matteo Cassani a decedat la impactul cu solul.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că italianul nu suferea de o boală gravă, singurele medicamente pe care le lua fiind pentru tensiune. Pe de altă parte, conform aceloraşi surse, el nu ar fi fost vizat în nicio anchetă penală.
Sursele citate au mai spus că italianul nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi justifice gestul.
Matteo Cassani avea 42 de ani şi era directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro