Deja de câteva săptămâni, în aproape întreg spaţiul european se face simţită o schimbare pozitivă de abordare deşi este evident pentru toată lumea că există în continuare riscuri pandemice importante.

Preocuparea pentru evoluţia îmbolnăvirilor şi a consecinţelor pandemiei rămâne, dar a trecut în subsidiar, primul plan fiind foarte evident câştigat de dezbaterea şi pregătirile pentru reluarea activităţii şi revenirea la o nouă normalitate.

Cred că această modificare este un uriaş câştig, schimbând focusul de la preocupările inevitabil apăsătoare emoţional privind limitarea dezastrului către o abordare implicit mai pozitivă, de reconstrucţie a economiei şi societăţii, ce dă speranţa depăşirii momentului cel mai greu al acestei crize.

Chiar dacă avem în continuare în faţă o luptă grea şi probabil destul de îndelungată, faptul că reuşim să ne angajam în acest demers pozitiv de clădire a unui nou viitor este deja un succes important.

Avem nevoie acum de maximul de contribuţie al tuturor la efortul de relansare, obiectiv pe care ar trebui să-l urmărim nu doar din perspectiva obligaţiilor şi atribuţiilor formale de serviciu ale fiecăruia la locul său de muncă, ci şi ca o angrenare personală în a găsi cele mai bune soluţii la nivel personal, al familiei, comunităţii, organizaţiilor din care facem parte, naţional şi european, precum şi printr-o implicare serioasă, onestă şi constructivă pentru punerea acestora în aplicare.

Cu o astfel de perspectivă, am încercat mai jos o trecere în revistă a câtorva repere pentru perioada imediat următoare, care ar putea fi de ajutor în demersul nostru colectiv de creştere a robusteţii economiei locale.

Dacă analizăm măsurile adoptate de către majoritatea ţărilor în lupta împotriva pandemiei de COVID 19, acestea pot fi grupate pe trei mari categorii:

1. Măsuri care transmit un impuls fiscal imediat şi care duc în mod rapid la deteriorarea soldului bugetar, fără a exista compensaţii directe ulterioare. În această categorie de masuri intră asigurarea resurselor medicale în timpul pandemiei, menţinerea angajaţilor în şomaj tehnic, subvenţionarea IMM urilor, realizarea de investiţii publice - măsuri având impact pe creşterea cheltuielilor bugetare -, sau măsuri cu impact pe diminuarea veniturilor bugetare curente cum ar fi anularea unor taxe şi a contribuţiilor la asigurări sociale pentru o perioada de timp limitată.
2. Măsuri care constau în amânarea de la plată care duc la deteriorarea soldului bugetar în anul 2020 dar care îl vor îmbunătăţi în perioada ulterioară. Astfel că multe guverne au decis sa amâne de la plată anumite plaţi de impozite, contribuţii către stat sau rambursarea de împrumuturi si plata de utilităţi către privaţi. Acestea îmbunătăţesc poziţia de lichiditate a persoanelor fizice sau juridice, dar nu le anulează obligaţiile de plată.
3. Alte măsuri inclusiv garanţiile de lichiditate sunt măsuri care nu au sau au doar o mică influenţă asupra soldului bugetar în 2020, creează obligaţii contingente care s-ar putea transforma în cheltuieli într-un moment ulterior. Aceste măsuri includ garanţii la export, linii de credit prin intermediul băncilor de stat sau a băncilor private în cadrul unor programe bine definite .

Aceste măsuri au mai diminuat din efectele asupra oamenilor ale acestui veritabil dezastru şi au avut cu siguranţă un impact favorabil asupra capacităţii de recuperare a economiilor după criză. Totuşi pierderile sunt uriaşe iar mecanismele economice au fost afectate structural.

De aceea este deocamdată o necunoscută dacă măsurile de stimulare se vor propaga eficient în economie şi vor determina o relansare rapidă, sau dacă modificările induse de criză, inclusiv de natură comportamentală la nivelul consumatorilor şi investitorilor, vor necesita mai mult decât stimuli financiari pentru revenirea la creştere economică. Aşadar încă nu avem răspuns la două întrebări foarte dificile şi cu efect amplu asupra vitezei de recuperare după criză:

1. dacă mai putem funcţiona aşa cum o făceam înainte de criză (măcar în linii generale, cu doar mici ajustări) sau avem nevoie urgent de reforme structurale (care prin definiţie necesită un timp îndelungat) şi
2. cât de repede putem restabili încrederea.

Majoritatea  analiştilor economici, consideră că recesiunea actuală ar putea avea două tipare de evoluţie: în formă de V şi în formă de U. O recesiune în formă de V este scurtă, iar recuperarea este rapidă, economia revenind în scurt timp la nivelul de producţie, consum, investiţii, exporturi, ocupare a forţei de muncă anterioare crizei. 

O recesiune în formă de U are o perioadă mai lungă înainte de recuperare. Cu cât curba de jos a recesiunii in forma de  U  este mai întinsă, cu atât este mai mare prejudiciul economic. Recesiunea din 2007-2009 a fost o recesiune în formă de U. 

Deoarece recesiunea COVID-19 a fost parţial indusă de blocajul instituit pentru distanţare socială şi limitarea circulaţiei virusului, tendinţa este să presupunem revenirea că va fi scurtă adică în formă de V.

Există însă şi contraargumente împotriva acestei idei. Din păcate nu putem şti deocamdată în câte valuri succesive s-ar putea manifesta pandemia, ceea ce ar avea o influenţă majoră asupra tiparului evoluţiei viitoare a economiei. Atâta timp cât există o răspândire semnificativă a COVID-19 în comunitate, oamenii vor ezita să revină la programul de dinainte de pandemie. 

Reticenţa de a se expune la riscul care încă planează este raţională. Altfel spus, economia nu îşi va recăpăta poziţia până când nu va fi rezolvată criza de sănătate. Rezolvarea crizei de sănătate înseamnă recâştigarea încrederii. Iar încrederea are la bază apariţia unui vaccin sau a înţelegerii condiţiilor în care putem să convieţuim cu virusul.

 Chiar dacă am fi tentaţi să presupunem ca noi am fi mai curajoşi ca popor şi că, într-o proporţie mai mare decât alte naţiuni europene, am fi mai dispuşi să ignorăm sau să subestimăm implicaţiile bolii, asta tot nu ne-ar ajuta foarte mult la nivel economic pentru că exporturile noastre depind de evoluţiile externe iar contribuţia lor nu poate fi neglijată.

După fiecare criză economică majoră tendinţa societăţii a fost să îşi dorească să se întoarcă la situaţia anterioară. Dar poate că de data aceasta (sau mai bine spus şi de data aceasta) ar trebui să ne gândim nu să ne reîntoarcem ci să evoluăm către o societate mai robustă din punct de vedere economic.

Proiectarea şi construirea unui mediu mai sigur pentru angajaţi, particularizat în funcţie de specificul activităţii (la birou, la catedră, pe şantier, în hala de producţie, la linia de asamblare, la ghişeele de vânzări, în spaţiile de servicii etc.) sunt componente importante pentru recâştigarea încrederii în întreaga economie şi societate.  Trebuie să creăm protocoale clare şi transparente care să le permită oamenilor să se întoarcă încrezători într-un loc de muncă sigur. Aceasta înseamnă implementarea mai multor măsuri şi rutine de igienă necesare.  În acelaşi timp, avem nevoie de noi abordări: testare la scară largă, atât pentru infecţie, cât şi pentru imunitate; noi modele de stratificare a riscurilor; noi practici de urmărire rapidă  şi noi linii directoare pentru când, unde şi cum să deschizi comunităţile şi economia - şi când şi cum să se reacţioneze dacă reapar infecţiile.

Deşi este adevărat că este treaba companiilor private să găsească soluţiile şi să suporte costurile de implementare, suportul financiar al statului, ajutorul ştiinţific şi tehnic al institutelor de cercetare şi contribuţia constructivă şi realistă/practică a autorităţilor implicate în siguranţa şi sănătate în muncă sunt vitale.

Nu va fi deloc uşoară găsirea unui echilibru rezonabil între nevoia de a proteja sănătatea angajaţilor (şi a clienţilor) şi nevoia de a controla costurile (inclusiv din perspectiva transmiterii indirecte a acestora către consumatori, prin înglobare în preţurile finale).

Tocmai din aceasta perspectivă rolul autorităţilor guvernamentale cu atribuţii în domeniu este vital, pentru a conlucra cu mediul privat şi a găsi aceste soluţii necesare pentru eficienţa şi robusteţea noii economii.

Aşa cum excepţionalii medici români epidemiologi şi de boli infecţioase (dar nu numai!) au fost în această perioadă în contact neîntrerupt cu mediul profesional şi de cercetare internaţional, accesând aproape în timp real cele mai recente studii şi rezultate în domeniu, aceeaşi excelenţă profesională şi colaborare internaţională impecabilă sunt imperios necesare în perioada următoare pentru autorităţile administrative competente în domeniul muncii.

Poate că nu vom reuşi să inventăm noi pe plan local cele mai eficiente soluţii dar putem să facem efortul de a cunoaşte toate abordările practicate în celelalte state , de a le înţelege în profunzime şi a le implementa local pe cele mai adecvate, obligatoriu în colaborare cu mediul privat.

România are avantaje pe care le poate fructifica şi care pot face diferenţa pentru succesul pe termen lung al ieşirii din criză. Noi românii ne mândrim cu una dintre cele mai moderne infrastructuri de telecomunicaţii, o armată de specialişti şi companii de top în domeniul soluţiilor informatice, un excelent acces la internet în majoritatea zonelor urbane şi o atitudine generală foarte favorabilă a populaţiei în adoptarea noilor tehnologii. Ar fi o mare pierdere să nu fructificăm la maxim aceste avantaje sau să neglijăm să ne menţinem la un nivel avansat prin continuarea stimulării asimilării noilor evoluţii tehnologice.

De exemplu, studii internaţionale publicate în perioada recentă arată că oraşele mari din România sunt printre cele mai avantajoase pentru lucrul de acasă. Bazat pe acestea, am putea să includem ca prioritate în strategia noastră naţională menţinerea şi sporirea investiţiilor străine legate de centre de suport, servicii şi lucru la distanţă ale marilor corporaţii regionale, inclusiv să stimulăm domicilierea fiscală a acestora în România. Cred că avem o şansă să facem din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Cluj, Sibiu şi alte oraşe din România adevărate hub-uri pentru activităţi derulate de la distanţă ale companiilor europene. Fiind şi centre universitare valoroase, există premise pentru companiile străine să-şi formeze aici exact competenţele de care au nevoie. Sigur că în oraşe din Asia ar putea plăti salarii mai mici lucrătorilor la distanţă, dar competenţa lucrătorilor şi infrastructura adecvată pot face diferenţa.

Afacerile şi tehnologiile IT&C sunt strâns legate. Fiecare companie este, într-o anumită măsură, o companie tehnologică. În derularea operaţiunilor cotidiene, majoritatea organizaţiilor se bazează pe tehnologii digitale. Prin urmare, pentru a rămâne competitivi pe piaţă, companiile ar trebui să fie ajutate şi stimulate să integreze tehnologiile emergente cu strategiile lor de afaceri şi să contureze tehnologii ce pot fi o sursă de inovare în afaceri. Creşterea actuală a inovaţiilor pentru combaterea răspândirii coronavirusului poate fi comparată cu procesul de inovaţie în timpul celui de-al doilea război mondial. Atunci, tehnologia rachetelor a ajutat ulterior la descoperirea spaţiului şi a motoarelor cu jet sau cabinelor sub presiune care acum fac parte din tehnologia companiilor aeriene comerciale, iar calculatoarele digitale (create pentru decriptarea comunicaţiilor militare) au fost scânteia revoluţiei digitale din ultimii 30 de ani, etc. Astăzi, criza COVID-19 a dus la o serie de invenţii, cum ar fi măşti cu acoperire antivirală, noi tipuri de ventilatoare şi o serie de piese de schimb sau aparate medicale complexe tipărite 3D.

Potenţialul agricol este un alt avantaj important al României ce nu trebuie uitat în strategia de regenerare economică. Tradiţional, agricultura este semnificativ dependentă de evoluţiile climatice iar contribuţia sa la PIB variază în funcţie de acest factor. Cu suportul noilor tehnologii şi al programelor de sprijinire a investiţiilor, această dependenţă poate fi ameliorată.

Mai mult, având materia primă asigurată local, tot cu ajutorul unor programe de sprijinire a investiţiilor, România întruneşte toate condiţiile pentru a deveni un centru regional de producţie în industria alimentară, asigurând astfel siguranţa alimentară a populaţiei şi ameliorând structura exporturilor agro-industriale (de la materii prime către produse destinate consumului final) cu efect pozitiv asupra balanţei comerciale şi implicit asupra deficitului de cont curent.

Una din condiţiile naturale de care România beneficiază şi care facilitează această dezvoltare (ca şi a altor domenii) este poziţionarea strategică de-a lungul rutelor terestre de comerţ. Dezvoltarea ca centru regional de comerţ şi logistică pentru Europa Centrală şi de Est a fost mereu o ţintă pe agenda guvernului. Ieşirea din criza pandemică este o nouă oportunitate să facem demersuri concrete pentru atingerea acestui important obiectiv strategic. Dezvoltarea infrastructurii fizice ar aduce beneficii în aproape toate domeniile de activitate.

Există o serie de alte domenii ale economiei în care România deţine avantaj comparativ în comerţul exterior (ex. conform 2018 UNCTAD Data Center) care adesea sunt trecute cu vederea şi care ar trebui să fie toate vizate cu prioritate de programe guvernamentale de sprijin în cadrul efortului de reconstrucţie: producţia de mobilă, prefabricate pentru construcţii, încălţăminte,

materiale plastice, echipamente şi cabluri electrice, rulmenţilor, piese auto, articole de cauciuc, pielărie, ţevi şi profile metalice sau din PVC, uleiuri vegetale, hidrocarburi, fibre sintetice, tutun etc. La acestea trebuie adăugate domeniile strategice pentru siguranţa şi sănătatea populaţiei.

Pentru multe dintre domeniile de activitate menţionate pot fi accesate finanţări din fonduri europene sau în cadrul unor programe derulate de către instituţii financiare internaţionale. Toate statele europene sunt în prezent angajate cu maxim de energie într-o cursă contra-cronometru pentru atragerea la maxim a acestor resurse financiare deblocate ca răspuns la criza globală, iar România nu îşi permite să rămână în urmă cât de puţin. Colaborarea şi comunicarea reală, competentă, între sectorul public şi cel privat, pe baza celor mai bune intenţii şi eforturi, este singura varianta în care ne putem apropia de acest deziderat.

O preocupare importantă, despre care pe bună dreptate se discută multă în ultimele luni, este cea privind regândirea lanţurilor de aprovizionare. Ni s-a demonstrat deja, prin evoluţii situate la distanţă foarte mare în timp, că abordările extreme în acest domeniu nu sunt cele mai potrivite. Astfel, criza recentă a arătat că nu ne putem baza exclusiv pe globalizarea lanţurilor de aprovizionare, în aceeaşi măsură în care nu putem produce la nivel local toate bunurile (inclusiv intermediare) şi serviciile necesare unei economii complexe moderne (aşa arătau încă de la începutul anilor 1800 iluştrii exponenţi ai şcolii clasice de economie – atunci au fost introduşi termenii de avantaj absolut şi avantaj comparativ -, ale căror idei au fost preluate şi revizuite ulterior de economişti neoclasici). Soluţia realistă este probabil cea a localizării unei părţi din nevoia de aprovizionare pentru producţia sau comercializarea de bunuri esenţiale. Dar cum agenţii economici care vor apela la aprovizionare pe plan local probabil vor avea, în multe situaţii, costuri mai ridicate prin comparaţie cu cele aferente aprovizionării din import, aceştia trebuie susţinuţi (inclusiv financiar) de către guvern, pentru a-şi păstra viabilitatea şi pentru a menţine un mediu concurenţial. Calibrarea acestor mecanisme de sprijin este delicată şi probabil discutabilă, de aceea este nevoie de soluţii inteligente dar şi de un maxim de transparenţă şi accesibilitate pentru toţi jucătorii de pe piaţă.

Revenind la măsurile pentru redeschiderea activităţilor economice, trebuie să fim conştienţi că o abordare cu risc zero nu va funcţiona. Nu există perspective credibile ca virusul să dispară curând iar menţinerea unui nivel ridicat al restricţiilor de circulaţie şi activitate ne vor duce către colapsul economiei. De aceea soluţia nu poate fi decât una de compromis între avantaje şi riscuri.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem cu onestitate că, aşa cum am văzut, doar funcţionarea liberă a pieţei nu reglează totul. Este incontestabil că piaţa liberă şi societatea democratică funcţională sunt elemente decisive ce contribuie o calitate bună a vieţii, deci trebuie protejate cu toate eforturile. Piaţa va reveni întotdeauna la (un nou) echilibru după scurte perioade de criză, dar acesta nu este neapărat cel optim având în vedere constrângeri sociale şi de dezvoltare durabilă pe termen lung. Miopia pe termen scurt a pieţelor cred ca a fost demonstrată incontestabil de-a lungul timpului, de aici şi nevoia de politici guvernamentale înţelepte şi pe cât posibil minim invazive, care să consolideze funcţionarea pieţelor. Din acest unghi de vedere, după cum a scris economistul James Meadway, răspunsul corect la ruptura structurală generată de Covid-19 s-ar putea să nu fie o economie de război - cu o amploare masivă a producţiei. Mai degrabă, e posibil să avem nevoie de o economie „anti-război” adaptată pentru a permite episoade de reducere semnificativă a producţiei fără afectarea lanţurilor de desfacere şi a consumului. Una din căile prin care am putea deveni mai rezistenţi la pandemii în viitor, ar putea fi un sistem capabil să reducă producţia într-un mod care să nu însemne pierderea mijloacelor de trai şi nici penurie de bunuri vitale de consum. O variantă la îndemână ar fi un sistem inteligent de management al stocurilor şi aprovizionării.

Sintetizând principiile şi dezideratele discutate mai sus, ne putem gândi la câteva măsuri ce ar putea fi considerate în procesul de relansare a economiei locale:

1. Stimularea producţiei locale  de bunuri si servicii locale  de primă necesitate (de exemplu, produsele alimentare pentru a asigura un grad mai mare de independenţă alimentară, produse esenţiale pentru îngrijirea sănătăţii, servicii de tehnologie de telecomunicaţii). Unele firme au început să îşi regândească modelele de afaceri, deficienţele de aprovizionare din străinătate ducând la o creştere a achiziţiilor de inputuri de la întreprinderile locale sau regionale.
2. Multe companii şi-au reorganizat afacerile pentru a folosi telecomunicaţiile şi comerţul electronic. Firmele pot fi stimulate să se orienteze către alte mijloace de a face afaceri, de exemplu, prin îmbunătăţirea prezenţei lor web, publicitate prin intermediul social media, îmbunătăţirea funcţiilor de servicii pentru clienţi prin telefon şi online şi implicarea în e-commerce
3. Trebuie dezvoltat un proiect de finanţate a microfermelor care să permită o soluţie alternativă de procurare a produselor alimentare independentă faţă de lanţurile mari de producţie distribuite regional, prin asigurarea unei producţii agricole locale consistentă şi diversificată.
4. Companiile ar trebui să fie sprijinite în furnizarea de standarde mai ridicate de siguranţă la locul de muncă şi o mai bună protecţie pentru lucrători dar toate acestea înseamnă costuri suplimentare şi tocmai de aceea este nevoie de un program suport. Acest program poate însemna şi apariţia unor noi linii de fabricaţie locale care să ofere echipamente de protecţie.
5. Mai mult, guvernul poate sprijini sectorul privat prin creşterea capacităţii de achiziţie a sistemelor de asistenţă medical imediată la nivelul firmelor (spre exemplu achiziţia de scannere de temperatură sau testelor rapide).
6. Trebuie finanţata capacitatea firmelor de a efectua cercetări pentru a dezvolta  soluţii de afaceri alternative pentru întărirea versatilităţii sectorului productiv. Aceste cercetări se pot realiza în parteneriat cu centrele universitare.
7. Se pot acorda scheme de finanţare pentru a sprijini dezvoltarea de clustere industriale virtuale care sa grupeze mai multe entităţi industrial ce devin astfel legate într-un prin obiective comune si prin dezvoltarea de soluţii  de afaceri inovative .
8. Firmele vor trebui să investească în noi procese de afaceri şi în inovaţie tehnologică. Guvernul poate sprijini aceste eforturi monitorizând condiţiile economice si de dezvoltare a pieţelor  şi dezvoltând indicatori, prin instituţii guvernamentale sau in parteneriat,  care să permită firmelor să identifice rapid nevoile emergente ale pieţei şi schimbările în comportamentul consumatorilor
9. Guvernul ar putea, de asemenea dezvolta scheme de finanţare publică pentru a facilita investiţiile  care duc la crearea de noi reţele de furnizori in domeniile strategice.

Dincolo de analiza şi interpretarea cauzelor, evoluţiilor si impactului economic generat de criza pandemică, rămân provocările de identificarea a soluţiilor de ieşire din criză. Contează foarte mult cum vom încerca să facem acest lucru deoarece pentru a depăşi criza de azi trebuie să înţelegem ce ne oferă ziua de mâine adică o societate complexă, interconectată, globală şi uneori fragilă