Majoritatea israelienilor consideră că nici Israelul şi nici Hamas nu au câştigat războiul din Gaza
Majoritatea cetăţenilor israelieni consideră că nici Israelul şi nici mişcarea islamistă Hamas nu au câştigat războiul din Fâşia Gaza, care s-a finalizat, marţi, cu un armistiţiu, după 50 de zile de lupte, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii joi.
La întrebarea cum califică "rezultatele confruntărilor în urma încheierii armistiţiului între Israel şi Hamas", 54% dintre persoanele intervievate au răspuns că niciuna dintre cele două părţi nu a câştigat, în timp ce 26% au apreciat că Israelul a câştigat conflictul, iar 16% au afirmat că mişcarea Hamas a ieşit învingătoare, restul participanţilor la sondaj neexprimând nicio opinie.
De asemenea, cota de încredere a premierului Benjamin Netanyahu a cunoscut o scădere considerabilă: 50% dintre israelieni s-au declarat mulţumiţi de modul în care a condus operaţiunea "Limită de protecţie" lansată la 8 iulie, faţă de susţinerea de 77% înregistrată cu trei săptămâni mai devreme.
Sondajul, publicat de cotidianul Haaretz, a fost realizat în rândul a 464 de cetăţeni israelieni şi are o marjă de eroare de 4,64%.
Potrivit unui alt sondaj dat publicităţii miercuri seara de un post de televiziune privat, 54% dintre israelieni se opun armistiţiului, în timp ce 37% s-au pronunţat în favoarea acordului între Israel şi Hamas.
Premierul Benjamin Netanyahu şi-a justificat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, decizia de a accepta armistiţiul afirmând că niciuna dintre solicitările Hamas nu a fost acceptată.
Prezentând "succesul" operaţiunii "Limită de protecţie", Benjamin Netanyahu a declarat că "Hamas nu a suferit o astfel de înfrângere de la înfiinţarea sa".
Premierul Netanyahu a recunsocut însă că "este prea devreme pentru a discuta despre o instaurare a calmului pe termen lung".
Armistiţiul, încheiat sub medierea Egiptului, a intrat în vigoare marţi, în urma conflictului care s-a soldat cu 2.143 de morţi în rândul palestinienilor.
La rândul său, armata israeliană a suferit cele mai mari pierderi în această operaţiune de la războiul împotriva Hezbollah, în Liban, din 2006, cu 64 de soldaţi ucişi. De asemenea, şase civili au fost ucişi în urma conflictului din Gaza.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro