Manifestanţi antiguvernamentali pakistanezi opresc emisia televiziunii publice

Autor: Iuliana Enache Postat la 01 septembrie 2014 39 afişări

Manifestanţi antiguvernamentali pakistanezi au pătruns luni în sediul televiziunii publice PTV din centrul capitalei Islamabad şi au oprit emisia, a anunţat postul de televiziune.

"Manifestanţi au intrat în birourile PTV, debranşează firele, suntem în stare de asediu, sunt pe cale să ne pirateze emisia", a declarat un prezentator la postul de televiziune PTV. După câteva momente, televiziunea nu mai emitea.

Manifestanţii, dotaţi cu bâte, au distrus de asemenea instalaţiile televiziunii şi au smuls afişe cu premierul Nawaz Sharif, căruia îi cer demisia.

După aproximativ 30 de minute, soldaţii pakistanezi au intervenit şi i-au evacuat pe cei câteva sute de manifestanţi, reluând controlul asupra postului public de televiziune.

Partizanii opozanţilor Imran Khan, fost jucător de cricket devenit politician naţionalist, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, protestează de la 15 august în capitala pakistaneză pentru a cere demisia premierului, pe care îl acuză de fraude la alegerile legislative din mai 2013.

Manifestaţiile au fost paşnice până sâmbătă seara, când cei doi opozanţi le-au cerut susţinătorilor lor să se deplaseze în faţa reşedinţei premierului, situată pe bulevardul Constituţiei, în apropiere de enclava diplomatică unde se află principalele ambasade.

În faţa miilor de manifestanţi, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi la gloanţe de cauciuc.

Aceste confruntări între poliţie şi manifestanţi, care continuau luni în centrul oraşului, s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi aproape 500 de răniţi, între care aproximativ 100 de femei şi copii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PAKISTAN,
PROTESTE,
TELEVIZIUNE
/actualitate/manifestanti-antiguvernamentali-pakistanezi-opresc-emisia-televiziunii-publice-13181335
13181335
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.