Martor la DNA: Oprescu primea mita în pungă plasată sub o pernă şi folosea aparat de bruiaj - referat
Un martor din dosarul lui Sorin Oprescu a declarat la DNA că primarul general primea banii în pungă de cadou, sub o pernă ornamentală de pe o canapea, şi îşi lua măsuri de precauţie atunci când primea sume de bani drept mită, folosind inclusiv un aparat pentru bruierea telefoanelor mobile.
Conform datelor din referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA, într-o declaraţie dată în faţa anchetatorilor la sfârşitul lunii trecute, un martor din dosar a povestit cum i-a dat pentru prima dată mită edilului Capitalei, banii fiind puşi într-o pungă de cadou care a fost lăsată sub o pernă ornamentală de pe canapea.
Astfel, conform respectivei declaraţii, Sorin Oprescu s-ar fi întâlnit la un imobil cu mai multe persoane, solicitând uneia dintre acestea să-şi lase telefoanele mobile în bucătărie. La acea întâlnire, Oprescu ar fi primit o tranşă de 10.000 de euro dintr-o mită în valoare de 15.000 de euro, iar banii au fost puşi, conform declaraţiei martorului, într-o pungă din carton, folosită pentru cadouri, care a fost plasată sub o pernă ornamentală de pe o canapea aflată în încăperea în care avea loc întâlnirea.
"Acesta din urmă i-a arătat banii pe care îi avea asupra sa (10.000 euro dintr-o mită de 15.000 euro), într-o pungă de carton, tip pungă de cadou, iar primarul, prin ridicarea unei perne ornamentale aflate pe una din cele două canapele din living, i-a indicat să-i pună banii acolo, ceea ce (…..) a şi făcut. Inculpatul Oprescu Sorin Mircea a spus simplu «Mulţumesc», după care l-a întrebat pe (…..) «Alte probleme?» şi, cum răspunsul celui din urmă a fost negativ, întâlnirea s-a terminat" se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit în dosarul lui Sorin Oprescu.
În acelaşi document se precizează că martorul a afirmat, în declaraţiile date în faţa anchetatorilor, că Oprescu îi cerea omului său de încredere să fie atent când vine la întâlnirile pentru a da mita, să se deplaseze pe mai multe străzi pentru a verifica să nu fie urmărit.
Conform mărturiei date la DNA, martorul susţine că printre măsurile de precauţie pe care Oprescu le lua atunci când se întâlnea pentru a primit mită se numără inclusiv folosirea unui aparat care bruia semnalul telefoanelor mobile.
"Referitor la măsurile de precauţie ale inculpatului Oprescu Sorin Mircea, (.....) a mai indicat că într-un foişor aflat în curtea imobilului de la (.....) se află un aparat de aproximativ 100 X 75 cm în care sunt obligaţi să îşi lase telefoanele mobile atunci când discută în foişor. Despre acest aparat (....) i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate", se arată în documentul citat.
Acelaşi martor susţine, de asemenea, că de fiecare dată banii pentru Sorin Oprescu erau puşi sub perna de pe canapea.
În ceea ce priveşte imobilul în care se întâlneau, primarul şi apropiaţii săi foloseau cuvintele "câmp" sau "ţară" pentru a indica faptul că trebuie să se întâlnească la respectivul imobil, se arată în document.
Oprescu a fost reţinut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.
Primarul general va fi dus duminică, la ora 19.00, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, edilul Capitalei a primit banii prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători.
Potrivit surselor citate, o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa acestuia.
Conform anchetatorilor, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru edil.
Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Oprecu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.
Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate
"La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe "deducţii" ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi", a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.
El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.
Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.
În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro