Mergem la mare cu trenul? 21 de ore de la Satu Mare, 15 de la Timisoara, 12 de la Botosani si 6 de la Bucuresti

Postat la 17 iunie 2010 327 afişări

Cele aproape 50 de trenuri puse de joi la dispozitia calatorilor catre litoral pun la grea incercare rabdarea de a alege serviciile CFR. Cu o viteza medie de 40 de kilometri pe ora, garniturile parcurg zeci de ore din nordul tarii pana la statiunile de la tarmul marii.

Astfel, programul estival cuprinde 24 de trenuri Rapid, 14 Accelerate si zece trenuri personal. Acestea vor face legatura intre litoral si Bucuresti, Arad, Craiova, Timisoara, Deva, Resita, Brasov, Sibiu, Targu Mures, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Iasi, Suceava, Botosani, Galati, Calarasi, Buzau si Medgidia.

In ce priveste preturile, acestea se incadreaza in medie intre 50 si 100 de lei pentru biletele de calatorie la clasa a II-a. Poate parea mai avantajos in aceasta situatie autoturismul personal, mai ales daca mai multe persoane calatoresc cu aceeasi masina.

Iata cateva exemple de preturi din principalele orase ale tarii catre litoral:

55 de lei - Rapid Bucuresti-Mangalia, clasa a II-a - durata, 6 ore

108 lei - Rapid Satu Mare-Mangalia, clasa a II-a - durata, 21 ore

102 lei - Rapid Timisoara-Mangalia, clasa a II-a - durata, 15 ore

62 de lei - Accelerat Suceava-Constanta, clasa a II-a - durata, 9 ore

101 lei - Rapid Cluj-Napoca-Mangalia, clasa a II-a - durata, 16 ore

Cei care cumpara bilete de tren cu 30 de zile inainte de data calatoriei pot beneficia de reduceri cuprinse intre 5-13%.

In aceste conditii, companiile de aviatie speculeaza la maxim starea proasta a infrastructurii rutiere si feroviare. Compania nationala de transport aerian Tarom va relua si in aceasta vara cursele regulate Bucuresti - Constanta si Cluj Napoca-Constanta, care au fost introduse anul trecut la cererea agentiilor de turism. De asemenea, compania Carpatair opereaza zboruri Timisoara-Constanta de trei ori pe saptamana.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transporturi,
trenuri,
litoral,
CFR,
bilete,
calatori
/actualitate/mergem-la-mare-cu-trenul-21-de-ore-de-la-satu-mare-15-de-la-timisoara-12-de-la-botosani-si-6-de-la-bucuresti-6428087
6428087
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.