Ministrul Sănătăţii anunţă suplimentarea locurilor în spitale pentru bolnavii de Covid
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat suplimentarea numărului de paturi pentru bolnavii Covid în spitalele din Capitală. Decizia a fost luată după ce duminică s-a înregistrat un record de pacienţi internaţi, la nivel naţional.
„Am mers către spitale la care ne-ar fi plăcut să nu trebuiască să apelăm, am mers pentru suplimentarea paturilor, am mers către spitale cu tradiţie în tratarea bolilor cronice, am mers către Institutul Fundeni şi avem acolo un număr de 70 de paturi cu oxigen şi un număr de 14 paturi de Terapie Intensivă care fie sunt disponibile deja, fie sunt în pregătire. Am mers către Institutul Oncologic Bucureşti şi avem un număr de 5 paturi de Terapie Intensivă şi alte 5 paturi pentru terapie acută, care sunt disponibile. 35 de paturi la Spitalul Colentina, două paturi de Terapie Intensivă la Spitalul Gerota, la Colţea 16 paturi cu oxigen”, a spus Vlad Voiculescu.
Acesta a anunţat şi creşterea numărului de paturi din unităţile mobile.
„Avem, de asemenea, o creştere a numărului de paturi avizate în unităţile mobile, acele unităţi din curţile spitalelor. Vorbim de o creştere de la 8 la 12 paturi la fiecare maşină şi vorbim de o creştere la 45 a paturilor de la Spitalul Pantelimon. Începând cu ziua de mâine vom avea de asemenea 12 paturi în plus la Victor Babeş în Bucureşti”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Acesta a spus că au fost înregistrate duminică două recorduri, în ceea ce priveşte numărul pacienţilor internaţi şi cel al pacienţilor internaţi la ATI.
Voiculescu a spus că în spitale sunt 13.714 pacienţi, iar 1.456 de pacienţi sunt doar la secţiile ATI.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro