Moşteanu (USR):Solicit încă o dată premierului să facă public planul de tăiere a pensiilor speciale
Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, solicită „încă o dată premierului Ciucă şi ministrului Budăi să facă public planul de tăiere a pensiilor speciale” şi reaminteşte că termenul din PNRR este 31 decembrie: „Vrem cu toţii să ştim ce au de gând”.
„Românii în sărăcie. Preţurile au explodat, salariile scad. Iar mărirea pensiilor sub 3.000 de lei nu va mai avea loc. Noile date INS confirmă explozia preţurilor. Inflaţia a ajuns la 15.3%. Totul e mai scump. Carnea, legumele, pâinea. Energia electrică şi gazele. În timp ce milioane de români nu mai ajung cu salariul de la o lună la alta, avem şi o altă categorie a privilegiatilor care o duc tot mai bine. Românii cu pensiile speciale. Pensiile speciale au crescut de 160 de ori mai mult decât pensia medie”, transmite Ionuţ Moşteanu.
El afirmă că a solicitat şi săptămâna trecută în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi a legii USR de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, lege redepusă pe 6 mai după decizia CCR.
„De fiecare dată, PSD şi PNL s-au opus. De peste 4 luni blochează acest proiect. Solicit încă odată premierului Ciucă şi ministrului Budăi să facă public planul de tăiere a pensiilor speciale. Termenul din PNRR este 31 decembrie. Vrem cu toţii să ştim ce au de gând. Din banii obţinuţi putem creşte pensiile părinţilor şi bunicilor noştri”, încheie Moşteanu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro