Nelu Iordache rămâne în detenţie. Tribunalul Bucureşti a respins cererea de arest la domiciliu
Nelu Iordache rămâne în detenţie, după ce Tribunalul Bucureşti a respins cererea avocaţilor ca acesta să fie arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a deturnat fonduri europene pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel.
Avocaţii lui Nelu Iordache au cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca omul de afaceri să fie arestat la domiciliu, după ce a fost încarcerat aproximativ un an şi trei luni, procurorul DNA catalogând măsura cerută drept una "iluzorie".
"Măsura arestului la domiciliu este o măsură dură. Nu am înţeles să apelăm la măsura controlului judiciar din respect faţă de măsurile pe care instanţa le-a luat de-a lungul procesului. (...) Trebuie să apreciem asupra acestei măsuri şi vizavi de comportamentul lui Nelu Iordache faţă de instanţă. N-am făcut cereri care să ducă la tergiversarea soluţionării dosarului, la solicitarea lui Nelu Iordache, care a insistat să accelerăm demersurile, astfel încât cauza să fie soluţionată cât mai repede", a spus avocatul Alexandru Chiciu, în faţa judecătorului de la Tribunalul Bucureşti.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro