Noi medicamente pentru tratarea Alzheimer pot adăuga ani de independenţă în viaţa pacienţilor
Lecanemab şi donanemab, medicamente recente aprobate pentru Alzheimer, pot prelungi viaţa independentă a pacienţilor, dar au nevoie de o evaluare atentă a riscurilor şi beneficiilor, scrie Science Alert.
Studiile recente asupra tratamentelor pentru Alzheimer, cum sunt lecanemab şi donanemab, arată că aceste medicamente pot oferi pacienţilor o independenţă suplimentară de până la 13 luni, contribuind la gestionarea simptomelor şi întârzierea declinului.
Cercetătorii de la Universitatea Washington din St. Louis au realizat un studiu pe 282 de voluntari, demonstrând că pacienţii cu simptome uşoare ar putea trăi independent pentru o perioadă semnificativ mai lungă dacă urmează tratamentele respective.
De exemplu, un pacient cu simptome foarte uşoare ale bolii Alzheimer ar putea trăi independent pentru 29 de luni fără tratament, iar cu lecanemab sau donanemab, perioada ar creşte cu 10, respectiv 13 luni. Totuşi, aceste medicamente nu sunt potrivite pentru toţi pacienţii, iar decizia de a le urma depinde de factori medicali şi preferinţele fiecărei persoane.
Evident, tratamentele vin cu o serie de riscuri: sunt costisitoare, necesită infuzii regulate şi pot provoca efecte secundare grave, precum umflături cerebrale.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA