Noile informaţii dau peste cap ce ştiam despre COVID. Ce au descoperit medicii
Persoanele care suferă de steatohepatită nealcoolică, adică ficat gras non-alcoolic, dezvoltă forme grave de COVID-19. Un studiu realizat în Spania spune că afecţiunea este o adevărată poartă de intrare pentru coronavirus, mai ales dacă pacientul suferă de obezitate.
Analizele realizate de mai mulţi cercetători intenaţionali au fost coordonate de Laboratorul de Medicină Moleculară de la Universitatea din Santiago de Compostela.
S-a descoperit că acolo unde steatohepatita nealcoolică, adică ficatul gras non-alcoolic, este asociată de obezitate se vede o reacţie mai mare între enzima ACE2 şi Tmprss2, o moleculă care permite uniunea dintre membrana virusului şi celulă.
Cel puţin 80% din pacienţii cu forme grave de COVID-19 din Spania suferă de obezitate şi printre simptomele cele mai întâlnite se numără şi insuficienţa hepatică.
Studiile medicilor spanioli arată în acelaşi timp că virusul nu are aceeaşi posibilitate de a îmbolnăvi persoanele care suferă de steatoză, chiar dacă prezintă şi obezitate sau diabet de tip 2.
„Descoperirile noastre sugerează că bărbaţii obezi, afectaţi de o boală hepatică prin acumulare de grăsime şi dacă aceasta este avansată prezintă simptomer grave de COVID, pentru că au o activitate crescută a uneia dintre moleculele absolut indispensabile pentru ca virusul să intre. Se explică astfel de ce bărbaţii obezi cu acumulare de grăsime la ficat au simptome mai grave de COVID-19, în comparaţie cu femeile care au o stimulare mai mică a acestui receptor numit ACE2 şi cu cei care nu au această afecţiune hepatică. Este adevărat că acum este doar o posibilitate, dar putem să ne gândim că acest grup de pacienţi cu boli prin acumulare de grăsime, în formă avansată... Este important de spus asta. Deci nu toţi. De ce să nu fie acest grup prioritar pentru vaccinuri atunci când vor fi gata?”, spune dr. Javier Crespo, preşedintele Societăţii Spaniole de Patologie Digestivă.
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Journal of Hepatology şi vizează aproape 2 miliarde de oameni din lume.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro