Noul judecător repartizat în dosarul Loteria II reia de la zero judecarea cauzei

Autor: Catalin Lupasteanu Postat la 16 ianuarie 2015 40 afişări

Noul judecător din dosarul Loteria II, Georgiana Iorguţă, a stabilit, vineri, ca toate actele efectuate până în prezent să fie anulate, iar administrarea probelor din această cauză să se facă de la zero.

Tribunalul Bucureşti a reluat dezbaterile în dosarul Loteria II, în care Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu şi alte 11 persoane sunt judecaţi pentru manipularea pieţei de capital. Şedinţa a fost condusă de judecătoarea Georgiana Iorguţă, fost procuror, care a primit cauza pentru judecare, în urma repartizării aleatorii, după ce magistratul Ana Otilia Bomboş s-a abţinut de la soluţionarea cauzei.

Judecătoarea Georgiana Iorguţă a invocat, din oficiu, decizii CEDO din ultimii ani privind speţe în care s-a dat câştig de cauză solicitanţilor pe motiv că nu au fost ascultaţi de judecători în procesele lor, fără a nominaliza astfel de cauze, şi a stabilit ca judecata în dosar să se reia de la zero.

Astfel, magistratul urmează să reaudieze inculpaţii şi martorii, să administreze din nou probele solicitate atât de DNA, cât şi de inculpaţi, în condiţiile în care toate actele efectuate până în prezent în dosar vor rămâne nule.

Atât procurorul DNA prezent la şedinţă, cât şi avocaţii inculpaţilor din dosar au fost de acord cu argumentele judecătoarei, iar aceasta a stabilit ca judecata în proces să înceapă în 27 februarie.

În dosarul Loteria II, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 29 decembrie 2008, pe Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu şi Sorin Pantiş, alături de alte zece persoane, pentru manipularea pieţei de capital.

Gheorghe Copos este acuzat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Electronic" SA Bucureşti şi de acţionar majoritar al SC "Ana Grup" SA Bucureşti, de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la fals intelectual, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de dezvăluirea acestora, de recomandarea către alte persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, de manipulare a pieţei de capital.

Camelia Voiculescu, fiica cea mare a preşedintelui fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este acuzată de folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş este acuzat, în calitate de reprezentant al societăţii Grivco SA Bucureşti, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de faptul că a dezvăluit aceste informaţii şi de recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Alături de aceştia, în dosarul Loteria II sunt judecaţi Giulio Giuzepe Roza - director economic la SC "Ana Electronic" SA Bucureşti, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Grup" SA şi administrator al SC Rom Tur GM Impex SRL, Vasile Bontaş - director general al SC "Ana Electronic SA" Bucureşti, Octavian Juncu - membru al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Electronic" SA Bucureşti, Ioan Maxim - director general al SC "Fast Service Electronica" SA Bucureşti, Mihai Stolojanu - membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, Nicu Romeo Susanu - expert în cadrul Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, George Vodislav - membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, Ilie Precup - expert evaluator, Ion Filip şi Niculaie Ghinea.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Copos ar fi împrumutat 2.350.000 de lei de la Grivco, grup de firme controlat de Dan Voiculescu, şi apoi a finanţat achiziţia de către această societate a unui pachet de acţiuni la Ana Imep, care ulterior au fost cesionate pentru 2.480.000 de lei.

Acuzaţiile privind privatizarea Electronica, numită apoi Ana Electronic, este explicată de procurori prin "inginerie financiară", care presupune operaţiuni de plasare, stratificare şi integrare a titlurilor de participare. De asemenea, procurorii susţin că Ana Electronic a încercat să evite şi plata unui impozit de 25 la sută prin interpunerea unor persoane în procesul de vânzare-cumpărare.

Potrivit rechizitoriului, prin "operaţiuni de stratificare", persoanele cercetate în dosarul Loteria II ar fi vândut şi revândut 40 de spaţii comerciale, preluate de Ana Electronic, care ar fi fuzionat prin absorbţie cu Fast Service Electronica, obţinând venituri de peste 23.800.000 de lei, banii intrând apoi în "circuitul spălării", prin mai multe firme.

În cazul lui Gheorghe Copos, procurorii au pus sechestru asigurator pe jumătate dintr-un imobil al acestuia, în valoare de 100.000 şi pe jumătate dintr-un teren de 635 de metri pătraţi din Herăstrău, în valoare de 830.000 de euro. De asemenea, anchetatorii au indisponibilizat şi jumătate dintr-un imobil din Bucureşti, în valoare de 139.000 de euro, precum şi jumătate de clădire şi de teren din Capitală, care valorează împreună 640.000 de euro.

Judecarea a început cu o întârziere de peste un an, din cauză că dosarul a fost trimis de la instanţa supremă la Tribunalul Bucureşti şi înapoi, din motive de compentenţă, având în vedere că Gheorghe Copos a fost parlamentar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PROCES,
LOTERIA II,
RELUARE
/actualitate/noul-judecator-repartizat-in-dosarul-loteria-ii-reia-de-la-zero-judecarea-cauzei-13769522
13769522
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.