O nouă schimbare: Suedezii de la Medicover, al treilea jucător din piaţa locală de servicii medicale private, o numesc pe Florinela Cîrstina la conducerea operaţiunilor
Medicover România, al treilea jucător din piaţa de servicii medicale private, a numit-o pe Florinela Cîrstina la conducerea operaţiunilor. Ea îl înlocuieşte pe Radu Gorduza Lupu, care a preluat şefia instituţiei la jumătatea lunii noiembrie 2019, după ce a condus timp de şapte ani, din 2012, operaţiunile clinicilor de imagistică medicală Affidea România.
Medicover România, al treilea jucător din piaţa de servicii medicale private, a numit-o pe Florinela Cîrstina la conducerea operaţiunilor. Ea îl înlocuieşte pe Radu Gorduza Lupu, care a preluat şefia instituţiei la jumătatea lunii noiembrie 2019, după ce a condus timp de şapte ani, din 2012, operaţiunile clinicilor de imagistică medicală Affidea România.
De profesie medic, cu specializare în chirurgie vasculară, absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, Florinela Cîrstina a ocupat anterior poziţia de director operaţional Medicover România, companie în care lucrează de peste cinci ani.
Înainte de a se alătura Medicover, a implementat politici şi standarde medicale internaţionale în ţări în curs de dezvoltare sau în zonele de război, cu misiunea de a răspunde situaţiilor de criză.
„Experienţa internaţională şi colaborarea cu mai multe industrii mi-a permis să dezvolt şi implementez de-a lungul timpului politici şi sisteme la cele mai înalte standarde medicale. Anul trecut Spitalul Pelican din Oradea a devenit spital suport Covid-19. Ne dorim să rămânem partener important al autorităţilor în măsurile de stopare a pandemiei, inclusiv în pocesul de vaccinare, punând la dispoziţie resurse umane şi materiale şi expertiza specifică reţelei Medicover”, spune Florinela Cîrstina.
Medicover are o prezenţă de 24 de ani în România, pe piaţa serviciilor medicale private, şi are 36 de clinici în total şi două spitale la Bucureşti şi Oradea.
În ultimii ani, operatorul medical a mizat pe dezvoltare prin achiziţiile unor businessuri locale, de obicei de talie mică, pentru a intra pe o anunită piaţă. În total, Medicover acoperă 14 judeţe ale ţării, cu cea mai importantă prezenţă în Bucureşti.
Compania a avut venituri de 565 mil. lei la nivel de grup în România în 2019, sumă care include veniturile din servicii medicale şi din cele de laborator generate de Synevo România. Grupul are 3.500 de angajaţi în total.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro