O pastilă care ar putea contribui la depistarea cancerului, creată de cercetătorii americani

Autor: Florin Badescu Postat la 23 februarie 2015 97 afişări

O pastilă care ar putea contribui la identificarea cancerului în stadii incipiente în organism a fost creată de cercetătorii de la Universitatea Stanford din statul american California.

Cercetătorii americani lucrează de mulţi ani la dezvoltarea unei pastile care ar putea să determine celulele canceroase să elibereze anumite proteine în fluxul sangvin, informează dailymail.co.uk.

În teorie, acele proteine ar putea fi detectate apoi cu ajutorul unui test sangvin rapid şi uşor de efectuat. Savanţii americani speră că noua pastilă va deţine un grad de sensibilitate suficient de ridicat pentru a funcţiona chiar şi asupra cancerelor aflate în stadii incipiente.

Studiul cercetătorilor americani, coordonat de John Ronald şi Sanjiv Gambhir, a fost publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

În urmă cu doi ani, cercetătorii au prezentat rezultatele preliminare ale studiului lor la Congresul mondial de imagistică moleculară.

Noul test ar putea să detecteze celulele canceroase eliberate de tumori în fluxul sangvin.

Savanţii ştiu că aceste celule singulare se află în sângele pacienţilor bolnavi de cancer, însă volumele lor sunt atât de mici încât, până acum, detectarea lor a fost imposibilă.

Invenţia savanţilor de la Universitatea Stanford constă în administrarea pacienţilor unui medicament care conţine fragmente circulare de ADN, care pătrund în celulele tumorale.

Acele fragmente de ADN - denumite "minicercuri" - determină celulele canceroase să secrete o proteină specifică în sânge.

La conferinţa din 2013, autorii invenţiei au declarat: "Am dezvoltat minicercuri (de ADN) care vizează în mod specific tumorile, care le determină pe acestea să secrete fosfatază alcalină sau luciferază luminoscentă (proteină), validând astfel procedeul de detectare a tumorilor".

"Acestea pot fi detectate printr-un ser specific şi prin teste de imagistică non-invazive, pentru a separa pacienţii purtători de tumori de cei care sunt sănătoşi. Metoda noastră are o aplicabilitate largă în multe populaţii de pacienţi şi pentru mai multe tipuri de tumori", au adăugat autorii descoperirii.

Noua pilulă ar putea fi recomandată în curând tuturor persoanelor care fac parte din categoriile ce prezintă riscul de a dezvolta cancer.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PASTILĂ,
CANCER,
/actualitate/o-pastila-care-ar-putea-contribui-la-depistarea-cancerului-creata-de-cercetatorii-americani-13877561
13877561
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.