Oameni evacuaţi, străzi, case inundate, copaci doborâţi de vânt şi maşini avariate în 19 judeţe
Pompierii au intervenit miercuri în 35 de localităţi din 19 judeţe pentru a înlătura efectele produse de furtună. Doi oameni au fost evacuaţi, mai multe străzi, case şi curţi au fost inundate, zeci de copaci au fost doborâţi de vânt şi 8 maşini au fost avariate în Bucureşti şi 19 judeţe
În ultimele 24 de ore, fenomenele hidrometeorologice au produs efecte în 35 de localităţi din 19 judeţe - Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Vaslui şi Vrancea - şi municipiul Bucureşti.
Pompierii au evacuat apa din 22 case, 35 curţi, 9 beciuri, 1 pasaj, 5 străzi, au degajat elemente de construcţie de la acoperişurile a 18 imobile şi au îndepărtat 51 de copaci, fiind avariate 8 autoturisme.
De asemenea, în judeţul Bistriţa-Năsăud, 2 persoane au fost evacuate la rude dintr-o casă inundată, însă, la acest moment, acestea s-au întors în locuinţă.
Din pricina apei aflate pe carosabil şi a unui copac căzut, circulaţia rutieră a fost temporar blocată pe 3 drumuri naţionale (DN75/AB, DN2/BC şi DN17C/BN) şi pe 1 drum judeţean (DJ172B/BN).
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în 37 de localităţi din 6 judeţe (Bacău, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Suceava şi Vaslui), iar echipe ale furnizorilor intervin pentru remedierea acestei situaţii.
La acest moment nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, informează IGSU.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro