ONU se aşteaptă la 8,3 milioane de refugiaţi din Ucraina în acest an

Autor: Petru Mazilu Postat la 26 aprilie 2022 36 afişări

ONU se aşteaptă la 8,3 milioane de refugiaţi din Ucraina în acest an

Agenţia ONU pentru refugiaţi se aşteaptă ca aproximativ 8,3 milioane de persoane să părăsească Ucraina în acest an, revizuind în creştere estimarea anterioară.

Peste 12,7 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele în ultimele două luni, dintre care 7,7 milioane de persoane s-au mutat în interiorul ţării şi peste 5 milioane care au fugit peste graniţe, a declarat, marţi, Shabia Mantoo, purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU, în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia estimase anterior aproximativ 4 milioane de refugiaţi ucraineni, dar acest număr a fost depăşit luna trecută.

„Amploarea crizei, cu siguranţă rapiditatea cu care fug oamenii, nu am mai văzut-o în ultima vreme", a declarat Mantoo, potrivit Reuters.

Siria rămâne cea mai mare criză a refugiaţilor din întreaga lume, cu 6,8 milioane de persoane care au fugit, a precizat Shabia Mantoo.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
onu,
refugiaţi,
ucraina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.