Oraşul din România unde s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanţele militare

Autor: Petre Mazilu Postat la 23 aprilie 2020 1349 afişări

Oraşul din România unde s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanţele militare

Gălăţenii nu mai respectă ordonanţele militare, în judeţ fiind aplicate amenzi record, de peste 70.000 de euro într-o singură zi, celor care nu au respectat regulile stabilite de autorităţi.

În ultimele 24 de ore, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au făcut verificări la persoanele izolate la domiciliu şi au constatat că majoritatea nu respectă regulile stabilite de autorităţi. Astfel, inspectorii au dat amenzi în valoare totală de peste 300.000 de lei.

Alte sancţiuni au fost date pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei.

„Au fost verificate 161 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse fiind depistate 132 de persoane care nu au respectat interdicţia privind deplasarea/libera circulaţie. Au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 337.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei. de persoane privind modul de respectarea a măsurilor de izolare la domiciliu. Totodată au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 54 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, valoarea totală fiind de peste 190.000 lei”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

Conform datelor oficiale, în judeţul Galaţi 480 persoane se află în carantină instituţionalizată, iar 409 persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

De asemenea, 314 persoane au primit confirmarea că sunt infectate cu virusul COVID-19, dintre care 30 au decedat.

Până în prezent, în judeţul Galaţi au fost făcute 1.921 de teste.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amendă,
ordonanţă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.