Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil. Astfel, problema s-a rezolvat româneşte. Peste 50 de comune au primit statutul de oraş, dar fără beneficiile unei urbe, însă cu taxele aferente. Localnicii au rămas prinşi între taxe „de oraş“ şi agricultura de subzistenţă.

Odată cu această transformare, li s-a promis modernizarea localităţii: asfalt în loc de praf şi canalizare în loc de toaleta din spatele curţii. Asta s-a întâmplat în urmă cu aproape zece ani. „În anul 2014, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.454.909 persoane, reprezentând 62,4% din populaţia României“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. România a promis în Consiliul Uniunii Europene că până în 2018 toţi românii vor fi conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare. Însă de atunci şi până acum, numărul celor conectaţi a crescut doar cu circa 1 milion şi jumătate.

Potrivit ultimului recensământ realizat în 2012, în România numărul total al oraşelor şi al municipiilor a ajuns la 319, dacă nu luăm în calcul şi Capitala. Astfel, din 2002 şi până în prezent 55 de comune au devenit oraşe.

Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea „Planului de amenajare a teritoriului naţional“, „de regulă“ o localitate poate primi rangul III şi poate fi numită astfel oraş dacă aceasta are o populaţie stabilă cuprinsă între circa 5.000 de locuitori şi 30.000 de locuitori şi dacă are o rază de servire de 10 până la 20 de kilometri.

În prezent, conform calculelor noastre, în România există 34 de oraşe în care trăiesc mai puţin de 5.000 de locuitori, cu 16 mai multe decât în 2002, şi 57 de oraşe cu sub 6.000 de locuitori, faţă de 41 în 2002. Cel mai mic oraş în funcţie de numărul de locuitori este Băile Tuşnad, cu peste 1.600 de locuitori.

La 1 ianuarie 2015, în cele 2.861 de comune locuiau 9,707 milioane de persoane. Mărimea medie a unei comune din punctul de vedere al numărului de persoane cu domiciliul în localitatea respectivă a fost de 3.393 persoane. Faţă de această medie, valorile individuale variază între 24.941 locuitori în comuna Floreşti (judeţul Cluj) şi 131 locuitori în comuna Bătrâna (judeţul Hunedoara).

După 1989 oraşele proaspăt capitaliste s-au dezvoltat în toate direcţiile, în mod haotic, fără a fi implementat un plan de dezvoltare bine stabilit. Astfel, unele orase, precum Braşov, Oradea sau Cluj, aproape că şi-au triplat suprafaţa intravilană, dar infrastructura nu a ţinut pasul. Nici străzile, nici reţeaua de alimentare cu apă nu au crescut în general în aceeaşi măsură, potrivit datelor INS (1993-2013).

În Bucureşti suprafaţa intravilană (1993-2013) a crescut 56%, iar suprafaţa verde a scăzut cu 6,8%. Timişoara a înregistrat creşteri la suprafaţa intravilană, lungimea străzilor, suprafaţa spaţiilor verzi, dar şi lungimea reţelei de alimentare cu apă. În Iaşi situaţia este puţin atipică, în sensul în care suprafaţa intravilană a crescut cu 94%, dar şi spaţiile verzi s-au mărit cu 50%. În schimb, lungimea străzilor a rămas aproape neschimbată (creştere de 0,8%), iar lungimea reţelei de alimentare cu apă a scăzut cu 5,2%. În general, în majoritatea oraşelor din România suprafaţa intravilană a crescut, însă nu în aceeaşi măsură s-au dezvoltat reţelele de drumuri sau canalizare.

Conform site-ului numbeo.com, care măsoară în toată lumea indicatori precum rata infracţionalităţii, poluare, calitatea serviciilor sanitare, preţuri imobiliare sau puterea de cumpărare, Cluj-Napoca pare a fi oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România. Este situat pe locul 53 în lume, înaintea unor metropole precum Ankara (61), Budapesta (67), Milano (69) sau Bucureşti (74).

Cinci regiuni din România rămân printre cele mai sărace din UE, excepţie făcând Ilfov-Bucureşti, Vest şi Centru, însă Sud-Est este foarte aproape de a ieşi din categoria în care PIB pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, este sub 50% din media UE, potrivit Eurostat.

Cea mai săracă regiune este Nord-Est, la numai 34% din media europeană, urmată de Sud-Vest Oltenia, cu 41%, Sud-Muntenia, cu 43%, şi Nord-Vest, cu 48%.