Originea COVID.China consideră că ipoteza apariţiei virusului într-un laborator este puţin probabilă
Autorităţile din China consideră că ipoteza apariţiei virusului COVID-19 într-un laborator este „extrem de improbabilă”. Chinezii au reacţionat în urma acuzaţiilor făcute de CIA privitoare la scăparea virusului dintr-un laborator.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din China a declarat luni, în timpul unei conferinţe de presă, că este „extrem de improbabil” ca o eroare de laborator să fi provocat pandemia de COVID-19.
„Concluzia ştiinţifică autorizată la care a ajuns grupul mixt de experţi din China şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe baza vizitelor pe teren la laboratoarele relevante din Wuhan, este „Este extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere în laborator”, a spus Mao Ning, potrivit Le Figaro.
CIA, principala agenţie de informaţii din SUA, a transmis sâmbătă că ipoteza unei scurgeri a virusului dintr-un laborator chinez este „mai probabilă” decât cea a transmiterii de către animale. Anunţul urmează confirmării, joi, a lui John Ratcliffe în funcţia de director CIA, în al doilea mandat al preşedintelui american Donald Trump.
Chinezii mai consideră că americanii ar trebui să înceteze „să politizeze” subiectul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro