În toamnă, băncile de alimente erau un subiect electoral spinos în Marea Britanie: nu cumva britanicii au mai multe astfel de centre decât nemţii? Ar fi o situaţie ruşinoasă. O cercetare superficială ar fi găsit că fiecare naţiune avea cam 2.000 de bănci de alimente. Nimeni atunci n-ar fi bănuit cât de importante vor deveni aceste reţele pentru siguranţa alimentară a milioane de persoane din economiile mari ale Europei lovite de şocurile pandemiei peste doar câteva luni.

Băncile de alimente au fost luate cu asalt în Marea Britanie, în Germania, Franţa, Italia şi Spania, toate economiile mari ale Europei. Reducerea veni­turilor, pierderea locului de muncă sau a accesului la alimentele garantate prin bonuri de masă pentru şcolari au făcut ca în vremuri de pandemie numărul celor care cer ajutorul băncilor de alimente să devină copleşitor în unele cazuri.

În Marea Britanie, închiderea puburilor este o tragedie nu doar prin semnificaţia socială a acelor locuri. Acolo lucrau oameni cu o situaţie financiară precară, unii cu copii, care acum nu mai au loc de muncă şi depind de ajutorul de şomaj. Mulţi au fost luaţi pe nepregătite de criză şi pentru a-şi acopri necesarul de hrană al familiei recurg la băncile de alimente. Aceste instituţii se confruntă cu o cerere mai mare în special din partea acestui tip de angajaţi.

Emma Revie, CEO al Trussell Trust, una dintre cele mai mari reţele de bănci de alimente din Marea Britanie, a declarat că milioane de familii din această ţară au suferit de „un şoc brusc al veniturilor“ de când a început carantina şi că aceşti oameni au nevoie de mai mult sprijin financiar din partea guvernului pentru a nu face foamea, potrivit The Independent. În ultimele două săptămâni ale lunii martie, numărul de pachete alimentare de urgenţă distribuite a crescut cu 81% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În doar o săptămână organizaţia a trebuit să împartă 50.000 de pachete. Părinţi disperaţi apelează la băncile de alimente „îngroziţi“ că nu mai au cu ce să-şi hrănească copiii în timpul pandemiei, a povestit un voluntar al unei organizaţii caritabile pentru BBC. La sfârşitul lunii martie, numărul de gospodării cu copii ajutate de băncile de alimente a crescut cu 122%. La jumătatea lunii mai, băncile de alimente avertizau că nu mai pot ţine pasul cu explozia cererii. Iar aceste organizaţii se confruntă cu probleme proprii: lucru la capacitate maximă, stocuri de alimente incerte, voluntari epuizaţi în condiţiile în care trebuie să livreze pachetele la domiciliu pentru a păstra izolarea socială şi voluntarii bătrâni nevoiţi să rămână în casă în autoizolare.

În Germania, numărul persoanelor care apelează la ajutorul băncilor de alimente era în creştere cu 10% în ritm anualizat în toamna anului trecut, potrivit ONG-ului Tafel, care a avertizat atunci că sistemul riscă să fie copleşit dacă ţara nu face mai mult pentru a combate sărăcia în rândul bătrânilor. Creşterea numărului de bătrâni care au apelat la băncile de alimente a fost de 20%. Însă în timpul pandemiei unu din patru centre de distribuţie a rămas închis din cauza măsurilor de izolare, scrie Deutsche Welle, care menţionează că 1.600 de persoane din Germania folosesc băncile de alimente, 30% dintre ele fiind minori şi 26% persoane în vârstă. Mai multe dintre centrele închise s-au redeschis în luna mai.

În Franţa, în timpul carantinei în puţine locuri din Paris era mai multă activitate decât la intrările în băncile de alimente. În cartierele sărace ale celei mai vizitate ca­pitale europene de pe continent numărul persoanelor a căror singură sursă sigură de hrană au devenit băncile de alimente a crescut în timpul carantinei, scrie Reuters.

Cea mai cruntă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial şi restricţiile dure de circulaţie au desfiinţat locurile de muncă precare †din economia informală. „Erau multe femei care munceau îngrijind copii. O întreagă economie s-a dezvoltat în jurul acestei activităţi“, spune Bachir Ghouinem, voluntar la o bancă de alimente din Clichy-sous-Bois. „Când totul s-a oprit, cu ce au mai rămas oamenii aştia? Cu nimic.“ El şi alţi voluntari fac pachete cu zahăr, paste, brânză, lapte şi fructe proaspete, cele mai multe donate mai degrabă de magazinele locale decât de marile lanţuri de retail (în Marea Britanie situaţia este invers) pentru circa 1.600 de familii pe zi, de două ori mai multe decât în mod normal.

În Italia, Giovanni Bruno, care conduce reţeaua de bănci de alimente Banco Alimentare, n-a mai văzut niciodată o criză ca aceasta provocată de Covid-19, scrie Bloomberg. Nu doar că cererile de ajutor au crescut cu 40%, dar şi profilul celor care cer ajutor s-a schimbat. Mulţi dintre ei sunt muncitori sau oameni care lucrează pe cont propriu şi care până la introducerea măsurilor de izolare puteau întotdeauna să-şi procure singuri mâncarea. „Oamenii ne spun că le este ruşine, că n-au mai fost niciodată nevoiţi să ceară de mâncare. Unii dintre ei ne spun că aducem pachete şi pentru vecinii lor, care nu vor să ceară ajutor“, spune Bruno.

În Spania, Conrado Gimenez conduce un ONG numit Fundacion Madrina. El şi echipa sa de voluntari hrăneau lunar înainte de criză circa 400 de familii din Madrid. Acum, numărul a crescut la 2.500 de familii pe zi. Mulţi dintre oamenii care cer ajutor sunt ospătari, bucătari sau alţi meseriaşi. „Nicio criză nu se compară cu asta“, spune Gimenez.

Criza este deosebit de cruntă în statele din sudul Europei care se bazează pe turism, sector unde predomina munca sezonieră, caracterizată de nesiguranţă. Aproape 75% dintre cei 905.000 de angajaţi care şi-au pierdut locul de muncă în Spania şi martie şi aprilie aveau contracte temporare. Numărul mare de meseriaşi care aşteaptă acum ajutor de la băncile de alimente este un semn că reţelele de siguranţă socială ale Europei în mod normal cuprinzătoare se destramă sau nu reuşesc să sprijine noi clase de oameni vulnerabili chiar şi după ce guvernele au anunţat programe vaste de ajutor de urgenţă. Cu economiile în recesiune profundă, acest lucru întăreşte perspectiva creşterii inegalităţii distribuirii veniturilor. Iar această situaţia va fi pedepsită prin vot de cei lăsaţi în urmă.