Mulţi dintre cei care au lăudat strategia „iubirii de libertate” a Suediei în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19 sunt aceiaşi oameni pe care politica „inimilor deschise” adoptată de guvernul suedez în criza refugiaţilor din 2015 i-a îngrozit. Pentru cei mai mulţi, Suedia este de neînţeles.

O criză capătă dimensiuni globale, iar Europa suferă cumplit. Aproape toate ţările reacţionează la unison, cu excepţia Suediei. Faptul că ţara scandinavă îşi alege propria cale reverberează în titluri internaţionale care se întreabă de ce aceasta iese din turmă.

Astfel s-ar putea descrie acum arhicunoscutul răspuns al Suediei la pandemia de COVID-19 şi modul în care ţara a refuzat să aplice blocajele de carantină adoptate de restul Europei. Însă tot aşa ar putea fi rezumată reacţia Suediei la criza refugiaţilor din 2015, când a acceptat mai multe cereri de azil decât orice altă ţară membră a UE în raport cu mărimea populaţiei.

„Este frapant faptul că în ultimii cinci ani Suedia a luat-o pe căi foarte diferite faţă de alte state în ceea ce priveşte două crize internaţionale”, spune Nicholas Aylott, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Sodertorn. „Sunt exemple ale excepţionalismului suedez.” Este izbitor cum această ţară nordică bogată, cu 10 milioane de locuitori, a ieşit în evidenţă în ultimele două mari crize internaţionale atât de diferite.

Suedia a ajuns să fie privită în lume ca omul „ciudat” al Europei. Există oare ceva care să coreleze reacţiile sale la criza refugiaţilor şi pe cele la criza cauzată de pandemie? Experţii au găsit o serie de motive, dar în esenţă este impresia că, în pofida dimensiunii sale reduse în comparaţie cu alte ţări europene, Suedia este o „superputere morală” care încearcă să acţioneze raţional în timp ce percepe comportamentul altor ţări ca fiind bazat pe calcule politice sau emoţii.

Acest statut este adânc înrădăcinat în neutralitatea de lungă durată a Suediei - nu a luptat într-un război de mai bine de două secole -, însă politologii spun că acest comportament poate altera în timp viteza de reacţie. „Suntem în pace de atâţia ani. Suedia nu a avut crize foarte mari de-a lungul istoriei, aşa că am stat în mica noastră lume romantizată, unde totul este în regulă”, spune Jenny Madestam, politolog la Universitatea Sodertorn. „Suntem, într-un anumit sens, naivi, crezând că nu vom trece prin crize grele - oamenii spun că Suedia este o ţară bună şi va ieşi cu bine din astfel de crize.”

Peter Wolodarski, editor la ziarul liberal Dagens Nyheter, spune că în ambele cazuri poziţia Suediei nu a avut la bază un plan cuprinzător, ci guvernul mai degrabă a improvizat o explicaţie pentru politica sa. În cazul pandemiei de COVID-19, a evitat restricţiile formale şi s-a bazat pe responsabilitatea individuală pentru a obţine schimbări de comportament. De la lipsa lockdownurilor şi până la utilizarea foarte limitată a măştilor, omul responsabil cu răspunsul faţă de pandemie în Suedia - epidemiologul Anders Tegnell - a insistat că el urmăreşte dovezile ştiinţifice în timp ce alte ţări iau decizii din motive mai politice.

„SE POTRIVEŞTE IMAGINII PE CARE O AVEM DESPRE NOI ÎNŞINE, CĂ SUNTEM DIFERIŢI ŞI SUPERIORI. NE SPUNEM CĂ AVEM IDEI MAI BUNE DECÂT ALŢII. SUNTEM O NAŢIUNE EXTREM DE LAICĂ ÎN CARE RAŢIONALITATEA ESTE PERCEPUTĂ CA FIIND O VALOARE SUPERIOARĂ, SPUNE WOLODARSKI, CARE PRIVEŞTE CU SCEPTICISM ABORDAREA LUI TEGNELL. „NU ESTE ADEVĂRAT CĂ ŞTIINŢA ESTE

CLAR DE PARTEA NOASTRĂ.“

Fascinaţia lumii pentru răspunsul Suediei pare aproape fără limite. Întrucât ţară după ţară a impus restricţii de carantinare a populaţiei rareori văzute pe timp de pace, Suedia a devenit un simbol al dezbaterii cu privire la modul de a se obţine imunizarea populaţiei. „Suedia a avut dreptate”, a fost judecata fondatorului Tesla, Elon Musk, postată  pe Twitter în stilul lui Trump şi reflectând sprijinul puternic al unor libertari americani pentru strategia suedeză.

Scopul Suediei nu a fost niciodată de a suprima virusul în totalitate, ci doar de a se asigura că sistemul său de sănătate va putea face faţă în timp ce sănătatea populaţiei în ansamblu nu este trecută cu vederea. Poate că acolo nu au fost blocaje de tip lockdown impuse prin lege, însă o combinaţie între o cultură a consensului şi o încredere puternică în autorităţi a însemnat că majoritatea oamenilor au ales să lucreze de acasă şi să evite contactul social.

Alte ţări au părut că au încercat să imite Suedia - în special Marea Britanie la începutul pandemiei - dar au cedat la presiunea publică intensă pe fondul creşterii numărului de morţi. În Suedia, 5.900 de persoane au murit din cauza coronavirusului, ceea ce înseamnă o rată de deces pe cap de locuitor de aproximativ 10 ori mai mare decât în ţările vecine Finlanda şi Norvegia.

Criticile interne au fost slabe, agenţia de sănătate publică şi Tegnell beneficiind de un sprijin puternic. Deşi acest sprijin a slăbit uşor în ultimele luni, majoritatea criticilor încă vin din afara ţării.

„SUEDIA ARE O ÎNCREDERE ÎN SINE COLECTIVĂ ATUNCI CÂND VINE VORBA DE ORGANIZAREA SOCIETĂŢII PENTRU BINELE TUTUROR. ATÂT POLITICIENII, CÂT ŞI CETĂŢENII AU O ÎNCREDERE PROFUNDĂ ÎN AUTORITĂŢILE GUVERNAMENTALE”,spune Jonas Ludvigsson, profesor de epidemiologie clinică la Institutul Karolinska din Stockholm.

Este ceva aproape religios. „A fost o încredere cam cum a fost cea în Merkel, că «da, putem face asta»”. În 2014 şi 2015, Suedia s-a remarcat din nou. Atunci, când un număr mare de solicitanţi de azil au venit în Europa, majoritatea ţărilor au încercat să îşi închidă graniţele. Unele, precum Germania, au primit un număr mare de refugiaţi, dar Suedia a acceptat şi mai mulţi, raportat la numărul de locuitori, mai mulţi decât orice altă ţară din UE.

Premierul de atunci, politicianul de centru-dreapta Fredrik Reinfeldt, i-a îndemnat pe suedezi „să-şi deschidă inima” refugiaţilor chiar înainte de alegerile naţionale din 2014. Administraţia sa a fost înlocuită de un guvern de centru-stânga care a păstrat politica pe tot parcursul anului 2015 chiar după ce alte ţări au cedat.

Pe fondul unei presiuni interne puternice din partea democraţilor suedezi anti-imigranţi, precum şi al atenţiei internaţionale, Suedia a cedat şi ea în cele din urmă, impunând propriile restricţii în noiembrie 2015. Atunci, prim-ministrul Stefan Lofven a recunoscut că este „o situaţie de nesuportat”. Cererile de azil au scăzut la 22.000 în 2019 de la nivelul maxim de 163.000 în 2015.

Mulţi dintre cei care au lăudat strategia „iubirii de libertate” a Suediei în ceea ce priveşte pandemia au fost aceiaşi oameni îngroziţi de politica inimilor deschise privind imigraţia din 2015. În Suedia, unii văd puţine legături între cele două abordării. Dar alţii au identificat legături mai subtile.

Tegnell a declarat pentru Financial Times în august că îngrijorările legate de ambele crize ar putea fi exagerate: „Criza refugiaţilor nu a fost cu adevărat o criză. I-am absorbit pe acei oameni şi, desigur, nu suntem cea mai bună ţară din lume în integrarea lor şi, desigur, ei sunt încă o problemă. Dar nu sunt o problemă majoră. Economia a continuat să trăiască. Situaţia locuinţelor nu s-a schimbat foarte mult.” Întrebat dacă el crede că coronavirusul ar fi o problemă similară, a răspuns: „Îmi e destul de clar ce se va întâmpla. Rolul meu va dura încă cinci sau şase luni şi apoi va dispărea, sunt sigur ”. Pentru alţii, există explicaţii mai profunde. Wolodarski susţine că o parte din răspuns ţine de ceea ce el descrie a fi poziţia „dubioasă” a Suediei în cel de-al Doilea Război Mondial. El susţine că Suedia şi-a menţinut statutul neutru în război - deşi uneori a ajutat Germania nazistă, dar şi pe aliaţi - din „motive pragmatice, nu ideologice”. Cu toate acestea, când ajutorul dat Germaniei a fost pus în discuţie de istorici şi de unii suedezi, spune Wolodarski, neutralitatea „a fost injectată cu tonuri morale”. „A trebuit să explicăm de ce Suedia a ales această cale: eram diferiţi de alte ţări. Când vă gândiţi la criza refugiaţilor şi la coronavirus, momente în care Suedia s-a remarcat, nu este ceva nou pentru noi. Oamenii sunt destul de mândri de asta”, a adăugat el.

Suedia îşi susţine valorile. Sondajul World Values Survey dă ţărilor calificative în funcţie de cât de mult acestea favorizează valorile tradiţionale ca religia şi familia sau pe cele laice-raţionale; şi în funcţie de înclinaţie spre valori de supravieţuire centrate pe securitatea economică şi fizică sau spre modurile de autoexprimare care evidenţiază aspecte precum protecţia mediului şi toleranţa faţă de străini şi homosexuali. Suedia are cel mai mare scor pentru valorile de autoexprimare şi aproape cel mai mare pentru cele laice-raţionale. „De fapt, suntem la extreme în multe privinţe”, spune Ludvigsson. Unii văd o combinaţie de istorie şi valori în ambele crize recente. Johan Strang, profesor de studii nordice la Universitatea din Helsinki din Finlanda, spune că remuşcările Suediei legate de cel de-al Doilea Război Mondial „s-a tradus prin ideea de a deveni o superputere morală”. Acest lucru, la rândul său, a însemnat că politica suedeză se învârte adesea mai degrabă în jurul unor dezbateri ideologice, decât pe lângă probleme considerate mai practice la vecini precum Finlanda.

„SUEDEZII AU ACESTE IDEALURI ŞI ACEST SENTIMENT DE A FI ÎNAINTEA TIMPURILOR, ÎN AVANGARDA  DEZVOLTĂRII UMANE. EI TREBUIE SĂ REZOLVE FIECARE PROBLEMĂ DE DRAGUL ÎNTREGII OMENIRI ”, adaugă el.

Madestam spune că în centrul valorilor Suediei stă un paradox: „Pe de o parte, avem un stat foarte puternic, care are întotdeauna grijă de individ; dar, în acelaşi timp, acest stat foarte puternic ne spune că ar trebui să fim independenţi şi să ne asumăm responsabilitatea individuală pentru viaţa noastră.” În ceea ce priveşte coronavirusul, acest lucru nu s-a tradus prin lockdown naţional, ci prin presiune asupra fiecărui individ pentru a accepta responsabilitatea şi ţine distanţa unul faţă de celălalt. „Depinde de tine. Este libertatea ta să alegi cum te comporţi”, a adăugat ea. Un alt factor, spun criticii, este că Stockholmul pare adesea să reacţioneze lent la crize. Suedia a fost cea mai afectată din toate ţările europene de tsunamiul asiatic din 2004, care a ucis aproape 550 de suedezi, mai ales în Thailanda. Însă guvernul a fost puternic criticat atât într-un raport independent, cât şi de familii pentru răspunsul său întârziat. În mod similar, atât în 2015, cât şi în 2020, când alte ţări s-au grăbit să impună restricţii, Suedia pare că are nevoie de mai mult timp pentru a reacţiona. Ludvigsson spune că a fi lent este pur şi simplu „preţul pe care îl plăteşti pentru că nu reacţioneazi excesiv”. „De multe ori, este un lucru bun. Nu poţi reacţiona exagerat la toate. Dar asta înseamnă, de asemenea, că reacţionezi puţin mai încet atunci când trebuie”, a explicat el. Alţii susţin că tradiţia Suediei ca una dintre cele mai paşnice ţări ale lumii – ultimul război la care a participat activ a fost în 1814 - înseamnă că este adesea slab pregătită pentru crize.

Când pandemia a lovit, Finlanda a recurs la propriile rezerve de echipamente medicale de urgenţă şi la legile proiectate pentru o posibilă pandemie, în timp ce Suedia a trebuit să se bată cu alte ţări pentru a obţine măşti, iar guvernul cu greu a obţinut puterile de care avea nevoie. Întrebat dacă neimplicarea în război a afectat caracterul Suediei, Tegnell a răspuns: „Acest lucru se vede cel puţin în atitudinea faţă de importanţa pregătirii. Există ceva acolo. ”

Epidemiologul de stat a minimalizat mult timp probabilitatea ca Suedia să fie puternic afectată de Covid-19, susţinând la începutul lunii martie că pandemia a atins atunci punctul culminant. În timp ce alte ţări precum Norvegia şi Danemarca s-au grăbit să protejeze azilele de bătrâni, Suedia a interzis vizitele abia în aprilie, când virusul făcea deja ravagii în multe unităţi. În 2015, guvernul suedez a impus restricţii privind imigraţia doar când municipalităţile suedeze suprasolicitate au avertizat că serviciile vitale sunt expuse riscului - şi cu mult după ce au acţionat alte ţări.

Puterea semnificativă acordată conform constituţiei Suediei agenţiilor independente - care funcţionează aproape de guvern - contribuie, de asemenea, la explicarea deciziilor luate în 2015 şi 2020. Dacă Agenţia pentru Migraţie a avut influenţă în 2015, omologul din sănătate a avut un rol chiar mai central în abordarea pandemiei. „Consecinţa acestui fapt este că agenţiile sunt foarte puternice şi decid singure cum trebuie abordate crizele”, spune Madestam. Aceasta înseamnă că factorii de decizie sunt mai izolaţi de presiunea publică sau politică decât în alte ţări în care politicienii sunt cei care iau deciziile. Dar acest lucru a atras critici grele asupra guvernului din partea deputaţilor din opoziţie, care cer mai multă conducere politică într-o criză. Mattias Karlsson, liderul parlamentar al democraţilor suedezi, a declarat pentru FT în august că Tegnell este „un expert în virusuri, dar nu este un politician”, adăugând că „guvernul a vrut să se ascundă în spatele acestuia, astfel încât să nu poată fi învinuit.”

Aylott crede că „spaţiul oferit de constituţia suedeză agenţiilor independente a creat probleme de responsabilitate democratică”.

Abordarea poate funcţiona, deoarece suedezii au încredere mai mare în autorităţi decât cetăţenii majorităţii ţărilor europene. Dar chiar şi acest lucru este în pericol. „Mă tem că Suedia devine o societate mai polarizată şi cu mai puţină încredere decât acum 20-30 de ani. De fapt, mă îngrijorează foarte, foarte mult ”, spune Ludvigsson.

O altă legătură între 2015 şi 2020 este guvernul lui Lofven. Prim-ministrul a fost sindicalist înainte de a deveni şef al social-democraţilor în 2012. „Politica nu-l interesează, nu pare să vrea să conducă. . . Înseamnă că procesul de elaborare a politicilor suedeze este uneori atât de mult descentrat de opinia publică suedeză şi europeană ”, spune Aylott.

Wolodarski crede că Suedia poate schimba în cele din urmă strategia de luptă cu pandemia, dar este puţin probabil să recunoască că a greşit ceva - ca în 2015 cu imigraţia. Pe măsură ce numărul de cazuri creşte din nou, agenţia suedeză de sănătate publică are în vedere posibilitatea unor măsuri localizate, cum ar fi avertismente ca evitarea transportului public şi a centrelor comerciale, precum şi a contactului social cu membrii altor gospodării, ceea ce aduce ţara mai aproape de abordarea altora, dar totuşi o fereşte de restricţiile ca pe timp de război.

„Este ceva tipic pentru suedezi”, spune Wolodarski. „Ne prefacem că am fost întotdeauna raţionali, dar ne schimbăm. Suedia se pricepe la schimbarea lucrurilor. Suntem foarte flexibili şi foarte pragmatici.”