PNL: Ioan Rus jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor, trebuie să demisioneze azi!

Autor: Departamentul Politic Postat la 11 iunie 2015 125 afişări

PNL spune că ministrul Transporturilor, Ioan Rus, ”este obligat să demisioneze astăzi”, în urma declaraţiilor despre românii din străinătate, liberalii afirmând că dacă acesta rămâne în Guvern ”înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întregul executiv şi implicit de premierul Ponta”.

Într-un comunicat de presă transmis joi, PNL susţine că Ioan Rus, care ”jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor”, trebuie să demisioneze.

”Afirmaţiile ministrului PSD Ioan Rus prin care jigneşte românii care muncesc în străinătate şi îşi bate joc de soţiile şi copiii rămaşi acasă arată modul în care se raportează, cu sfidare şi dispreţ, la cei care şi-au părăsit de nevoie căminele şi pe cei dragi pentru a le asigura un trai mai bun. Ministrul Rus este obligat să-şi dea demisia astăzi din Guvern, pentru că astfel de afirmaţii nu pot fi susţinute niciodată de un demnitar al statului român, oricare ar fi funcţia lui. Dacă Ioan Rus va rămâne în Guvern înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întreg Guvernul şi implicit de premierul Victor Ponta. Este al doilea atac virulent la românii din Diaspora, făcut de un oficial de rang înalt al statului român, după acuzaţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care spunea că aceştia sunt capabili să-şi vândă votul pentru un mic şi o bere”, spun liberalii.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

Într-un comunicat de presă transmis joi prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor, ministrul Ioan Rus spune că prin declaraţiile făcute la adresa românilor din străinătate a vrut ”să atragă atenţia asupra unei realităţi dure din România de astăzi” şi îşi cere scuze ”dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

“Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţine ministrul Transporturilor.

El spune că, totodată, a dorit să le transmit celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că ”România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului "Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate", că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

"Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru", a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
IOAN RUS,
SCUZE
/actualitate/pnl-ioan-rus-jigneste-mitocaneste-milioane-de-romani-si-pe-copiii-lor-trebuie-sa-demisioneze-azi-14440114
14440114
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.