Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în societate, nu înţeleg noile generaţii, dau vina pe educaţia oferită de stat, care nu livrează (termen corporatist) ceea ce au ei nevoie pe banda sau bancul de lucru.

Rareş Măcinică, managing director la operatorul logistic Lagermax AED România, spune că cel mai greu mesaj de dimineaţă este acela în care un angajat anunţă printr-un SMS că nu mai vine la muncă.

De unde să iei peste noapte un alt angajat, cum poţi să-l înlocuieşti atât de repede?

Problemele din România se găsesc peste tot în Europa şi mai ales în Europa Centrală şi de Est, care s-a trezit că economiile occidentale le fură forţa de muncă. Germania, cea mai puternică şi cea mai mare economie a Europei, a ajuns cu rata şomajului la cel mai scăzut nivel din istoria recentă.

În ultimii zece ani, Germania a avut o creştere a numărului locurilor de muncă cu 5 milioane, iar în acest moment numărul locurilor vacante a ajuns la un nivel record de 1,2 milioane.

Într-un articol din Financial Times dedicat celebrelor mittelstand – companiile mici şi mijlocii germane – Claus Mai, directorul financiar al grupului eMAG, un producător de maşini-unelte, spune că nu mai găseşte angajaţi în Germania şi de aceea trebuie să se ducă după ingineri în Europa de Est, India sau China.

Din cauza acestei crize, livrarea produselor către clienţi are de suferit, iar directorul financiar al grupului eMAG salută recenta reducere a cererii din ultimele luni, pentru că nu mai făcea faţă comenzilor.

Germania a extins Uniunea Europeană către Europa de Est pentru a putea să ia din fostele ţări comuniste forţă de muncă.

Acum, şi fostele ţări comuniste au nevoie de angajaţi şi se uită după oameni în Ucraina, Republica Moldova, fostele ţări sovietice, iar companiile din România se uită după vietnamezi şi nepalezi.

Având în vedere necesarul de forţă de muncă de pe piaţă, sunt companii, manageri, directori de HR care se întreabă în fiecare zi când vine odată criza pentru a mai linişti lucrurile, pentru a-i ţine pe oameni în companii mai mult timp, pentru a reduce presiunea pe creşterile de salarii.

În România, în perioada 2005-2008 a fost o vânzoleală continuă a angajaţilor pentru că oamenii plecau peste noapte, la prima ofertă primită, ceea ce provoca mari dureri de cap angajatorilor.

În 2008, România ajunsese la 4,8 milioane de salariaţi.

Dar peste noapte a venit criza şi, într-un an şi ceva, s-au pierdut 600.000 de locuri de muncă, ceea ce a fost destul de cumplit, având în vedere că aproape toţi aceştia aveau credite în spate.

Între 2009 şi până la finalul lui 2012 companiile au avut parte de linişte, au putut să taie salariile, nici nu se mai punea problema de majorări salariale, fără prea mare scandal. Cei care au avut şansa să-şi păstreze jobul au devenit „cei mai buni” angajaţi.

Aproape nimeni nu protesta public atunci când erau micşorate salariile în sectorul privat, pentru că fiecare ştia că nu există alternativă în piaţă.

Criza a fost ca o mană cerească pentru companii, manageri şi directorii de HR, pentru că nu mai aveau această problemă cu forţa de muncă.

Din acest motiv unii se întreabă când vine noua criză, pentru a stopa presiunea din piaţă de căutare de angajaţi, de încercare de ţinere a salariaţilor existenţi, de majorări salariale, de oferire de pachete care de care mai sofisticate, în încercarea de a reuşi să atragă noi oameni.

O criză mătură şi din concurenţă, ceea ce pentru companiile solide reprezintă un avantaj.

În perioada crizei, companiile aveau puterea.

După 2012, când economia a ieşit din criză, salariile au crescut cu 50% la nivelul salariului mediu şi cu 100% la nivelul salariului minim. Chiar şi în aceste condiţii, România a reuşit să-şi refacă forţa de muncă, numărul de salariaţi urcând de la 4,2 la 4,9 milioane. Angajatorii estimează necesarul de forţă de muncă la încă un milion, oameni pe care nu-i găsesc.

Aşa că mulţi ar vrea să revină criza pentru a reuşi să mai aşeze lucrurile în companie şi să nu se trezească dimineaţă cu SMS-ul „Nu mai vin la muncă”.