Craciun fericit!

Gyorgy Frunda a devenit peste noapte un simbol al luptei contra ANI

Postat la 05 iulie 2010 60 afişări

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a reusit sa-si asocieze pentru o lunga perioada numele cu cel al luptei impotriva Agentiei Nationale pentru Integritate.

Prin amendamentele la legea ANI pe care le-a depus si sustinut mai intai in Comisia juridica si mai apoi in votul din plenul Senatului, Frunda si-a atras criticile virulente ale reprezentantilor societatii civile, dar si nemultumirea diplomatica a ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, care l-au acuzat ca a diminuat brutal prerogativele Agentiei.

Legea ANI s-a aflat in dezbaterea Senatului, camera decizionala, prilej cu care Frunda a militat pentru adoptarea a doar doua - cele mai putin contondente - dintre cele sase solicitari pe care presedintele Traian Basescu le inclusese in cererea de reexaminare trimisa Parlamentului. Astfel, demnitarii vor putea pastra secrete fata de public aproape toate datele din declaratiile de avere si de interese si vor scapa de pericolul ca averile sa le fie cercetate de comisii speciale constituite pe langa Curtile de Apel, ca urmare a amendamentelor lui Frunda, primite cu bratele deschise de catre aproape toti parlamentarii, indiferent de provenienta politica.

Prima manifestare a efectului Frunda asupra legii ANI va putea fi constatata cu ocazia raportului Comisiei Europene privind justitia, document ce trebuie publicat in aceste saptamani. Daca ministrul justitiei, Catalin Predoiu, se asteapta ca CE sa constate "un usor regres pe acest obiectiv", presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, sustine ca vom avea parte de "un raport catastrofal" care va contine probabil si sanctiuni la adresa statului roman, ca urmare a amputarii atributiilor Agentiei.

O ultima sansa teoretica de a mai indrepta situatia ar putea fi sesiunea parlamentara viitoare, cand ministerul justitiei isi doreste adoptarea unui Cod de Integritate, cu scopul sa mai intareasca rolul si puterea ANI. Dar, dupa cum se stie, aceiasi parlamentari care au votat acum impotriva Agentiei vor fi si cei ce vor dezbate Codul de Integritate, ceea ce nu lasa prea mult loc pentru optimism in aceasta zona.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ani,
UDMR,
Gyorgy Frunda
/actualitate/politic/gyorgy-frunda-a-devenit-peste-noapte-un-simbol-al-luptei-contra-ani-6481525
6481525
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.