Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea conducerii CEC: E decizia lui Chiţoiu. Susţin propunerea sa
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă se impune schimbarea conducerii CEC, în contextul legat de acordarea unui credit unui membru al familiei Băsescu, el precizând că decizia îi aparţine ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, şi că va susţine "propunerea" acestuia.
"Este decizia domnului Chiţoiu. Ministrul de Finanţe este cel care poate să ia o asemenea decizie şi, evident, propunerea domniei sale o voi susţine", a spus Ponta.
El a arătat că din datele puse la dispoziţie de către comisia senatorială a reieşit că nimeni, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nu a beneficiat în România, cu atât mai puţin de la o bancă de stat, cum este CEC, de un asemenea credit.
"Deci este un credit pentru o singură persoană", a spus Ponta.
Raportul comisiei senatoriale de buget privind activitatea CEC Bank a fost depus, în 18 decembrie, la Biroul Permanent al Senatului, documentul nefiind dat publicităţii.
Preşedintele Comisiei de buget din Senat, care a făcut ancheta privind activitatea CEC Bank, a declarat, atunci, despre creditul luat de Ioana Băsescu, că a respectat procedurile bancare, dar că poate fi discutat la nivel de moralitate. Şeful CEC Bank este Radu Gheţea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro