Ponta şi-a întrerupt declaraţia privind votul în cazul Şova, după un schimb de replici cu un jurnalist

Autor: Departamentul Politic Postat la 26 martie 2015 71 afişări

Premierul Ponta a declarat, joi, întrebat despre afirmaţiile lui Băsescu potrivit cărora Tăriceanu a comis un abuz la votul în cazul Şova, că fostul preşedinte spune ”multe minciuni”, iar întrerupt de un jurnalist care i-a cerut răspuns, premierul a avut un schimb de replici cu acesta, apoi a plecat.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, joi, la Camera Deputaţilor, unde, alături de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

La solicitarea jurnaliştilor de a comenta dacă preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comis un abuz în cazul votului privind cererea DNA de arestare a senatorului PSD Dan Şova, aşa cum afirrmă Traian Băsescu, liderul PSD, premierul Victor Ponta, a răspuns: "Băsescu spune atât de multe minciuni şi aberaţii încât, dacă 10 ani a trebuit să îl suportăm cu toţii, acum cred că trebuie împreună...".

La acest moment, unul dintre jurnalişti l-a întrerupt încercând să insiste pentru un răspuns concret la întrebare, iar Ponta i-a atras atenţia că este de bun-simţ să fie lăsat să îşi termine declaraţia.

"Eu întotdeauna vă ascult pe dumneavoastră. Deci, repet....mai ales că nu m-am apucat eu să vorbesc de Băsescu, ci dumneavoastră m-aţi întrebat. Dacă nu mă întrebaţi, nu vorbeam", a adăugat Ponta, vizibil iritat pentru întrerupere.

Jurnalistul i-a replicat spunându-i că alta este întrebarea importantă, încercând să obţină un răspuns la situaţia concretă de miercuri din Senat, iar Ponta a răspuns: "Dumneavoastră nu puteţi să stabiliţi pentru mine care este întrebarea importantă".

Jurnalistul i-a spus "bine, atunci comentaţi declaraţia domnului Băsescu şi vă întreb apoi", iar Ponta, după o secundă de tăcere, s-a întors cu spatele şi a plecat, spunând "vă mulţumesc, o zi bună".

Ceilalţi ziarişti l-au întrebat de ce s-a supărat, iar Ponta, din mers, le-a răspuns că el crede că trebuie să beneficieze de puţin respect din partea lor.

"Întotdeauna vă voi respecta atât timp cât mă veţi respecta şi dumneavoastră", a conchis Ponta, refuzând să răspundă la alte întrebări ale jurnaliştilor, care doreau să afle dacă, din punctul lui de vedere, cazul înregistrat miercuri la votul lui Şova poate fi tratat drept un abuz.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, pe Facebook, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut un grav abuz în serviciu în cazul Şova, încălcând şi decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, Băsescu adăugând că "această slugă a lui Victor Viorel Ponta" trebuie să ajungă urgent în faţa justiţiei.

El şi-a completat ulterior declaraţia, într-o intervenţie la postul B1 TV, spunând că în cazul lui Tăriceanu ar trebui formulată o plângere penală pentru abuz în serviciu şi apreciind că nici nu va fi emisă o hotărâre a Senatului în acest caz, deoarece s-a considerat că "nu s-a votat", astfel că PNL nu va avea ce să atace la Curtea Constituţională.

"Acesta este trucul: pentru că nu s-a votat, nu avem hotărâre. Dacă Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, nu există un motiv să emiţi o hotărâre şi, atunci, nu avem hotărâre. E un truc. Domnii liberali nu o să aibă ce să atace, că nu va fi hotărâre", a spus Băsescu.

Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova, din cele 151 de vorturi exprimate fiind înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.

”S-a hotărât că se votează cu majoritate normală, pentru legi organice. La domnul Şova nu s-a întrunit numărul de voturi”, a spus senatorul liberal Cristian Bodea, după votul din Senat, precizând că decizia a fost a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Partidul Naţional Liberal vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova, în acest moment căutând soluţii juridice pentru a demara acest demers, au precizat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Potrivit surselor citate, liberalii caută soluţii juridice pentru contestarea acestui vot, întrucât nu respectă articolul din Constituţie care prevede că decizia Camerei în cazul încuviinţării arestării se face cu majoritatea celor prezenţi în plen.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, ulterior, că analizează în cel mai scurt timp soluţia şi pâghiile contestării la Curtea Constituţională a votului în cazul Dan Şova cu privire la interpretarea dată numărului de voturi necesar pentru ridicarea imunităţii senatorului PSD.

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a declarat, joi, că CC poate fi sesizată şi pentru lipsa unei hotărâri a Parlamentului în urma votului dat în cazul lui Dan Şova.

Augustin Zegrean a spus că este dreptul parlamentarilor să admită sau să respingă o cerere, precizând că textul Constituţiei prevalează în faţa celorlalte legi.

"Până la urmă, este dreptul lor să o facă, să admită sau să respingă, pentru că este o cerere, şi la o cerere trebuie să dai un răspuns. Dacă nu ar putea să le respingă, atunci cu ce rost ar mai cere (...). Spiritul ar trebui să fie Constituţia, legile şi celelalte", a spus Augustin Zegrean.

Întrebat cum comentează faptul că miercuri, în plenul Senatului, la votul în cazul lui Dan Şova, nu ar fi prevalat Constituţia în faţa altor legi, Zegrean a spus că nu poate să spună nimic pentru că va fi o sesizare a CC despre această situaţie şi ar însemna să se antepronunţe.

Întrebat cum ar putea fi sesizată Curtea Constituţională dacă nu există o hotărâre a Senatului după votul în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova, Zegrean a spus: "Şi pentru faptul că nu există o hotărâre poate fi sesizată Curtea".

Procurorul şef al DNA a trimis în 13 martie procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
BĂSESCU,
TĂRICEANU
/actualitate/ponta-si-a-intrerupt-declaratia-privind-votul-in-cazul-sova-dupa-un-schimb-de-replici-cu-un-jurnalist-14059777
14059777
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.