Povestea Palatului Banffy din Cluj-Napoca face parte din proiectul ”Poveste Urbană”, lansat de Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro, cu sprijinul ING Bank, care îşi propune să scoată la lumină poveştile caselor vechi, adevărate comori arhitecturale, ce se pierd însă în zgomotul cotidian.

Mediafax vă prezintă povestea Palatului Banffy.

Arhitectul german care a conceput palatul a primit salariul pe 100 de ani

Familia nobiliară maghiară Banffy, una dintre cele mai cunoscute din Transilvania, şi-a dorit o clădire care să o reprezinte şi care să îi uimească pe locuitorii Clujului secolului al XVIII-lea. Membrii familiei deţineau o casă în centrul oraşului, în apropierea Bisericii Romano-Catolice "Sfântul Mihail", iar pentru construirea unui palat impozant aveau nevoie de mai mult teren. Astfel, conţii Banffy Denes şi fiul acestuia, Banffy Gyorgy, au fost cei care au început achiziţionarea clădirilor situate în vecinătate.

Construcţia palatului a început în iunie 1774, după planurile arhitectului german Johan Eberhardt Blaumann, adus de la Sibiu, care a primit 12.000 de florini, 200 de vedre de vin şi cantităţi însemnate de grâu pentru realizarea acestui proiect. Spre comparaţie, salariul anual al acestuia era de 120 de florini.

Istoricul local Asztalos Lajos povesteşte cum au decurs lucrările la palat, care s-au întins pe durata a 11 ani.

"În primul an, lucrările s-au desfăşurat într-un ritm normal, dar au intervenit problemele financiare, care au dus la înregistrarea unor întârzieri. Pe şantierul construcţiei au fost aduşi meşteri importanţi ai vremii, cioplitori în piatră, dulgheri, tâmplari sau tinichigii, care au lucrat la clădire. În ciuda problemelor, lucrarea a fost finalizată în 1785, iar un an mai târziu s-a terminat şi amenajarea şi mobilarea interioarelor. Palatul Banffy este perla clădirilor monument istoric din centrul Clujului, fiind considerată, la vremea ei, cea mai frumoasă din Transilvania", explică istoricul.

El adaugă că în anul 1787 contele Banffy Gyorgy a devenit guvernator al Transilvaniei, iar palatul proaspăt inaugurat era o clădire potrivită rangului său.

Palatul este realizat în stil laic baroc şi are o formă dreptunghiulară, un singur etaj şi o curte interioară. Faţada principală, care se deschide în piaţa centrală a oraşului, azi Piaţa Unirii, cuprinde o logie, balcon cu şapte coloane canelate cu capiteluri corintice, deasupra căreia este plasat blazonul familiei Banffy. Sub acoperiş au fost înălţate statui din piatră ale unor zei din mitologia greacă - Hercule, Apollo, Marte, Minerva, Diana şi Perseu.

Pianistul Franz Liszt a concertat la balurile de la palat

Palatul Banffy avea zeci de camere, cele de la parter fiind destinate bucătăriei, depozitelor şi locuinţelor servitorilor, în timp ce la etaj erau încăperile membrilor familiei, dar şi cele de oaspeţi sau în care erau organizate baluri sau diverse serbări dansante. Petreceri şi baluri aveau loc, uneori, şi în aer liber, în curtea interioară, iar oaspeţii priveau cuplurile care dansau şi orchestra de la balconul interior care încadrează curtea. La palat a susţinut concerte şi pianistul Franz Liszt, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori maghiari.

Un alt nobil maghiar din Cluj, Josika Miklos, descria, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cum arătau încăperile Palatului Banffy, care aveau pe pereţi "carpete din mătase roşie de damasc ardelean". Camerele familiei erau pline de mobilier greu, din lemn sculptat, de oglinzi veneţiene şi tablouri de mari dimensiuni.

Palatul a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi, precum împăratul Francisc I al Austriei, alături de soţia sa, Carolina, sau împăratul Austro-Ungariei Franz Josef, însoţit de împărăteasa Sisi.

"Francisc I a urmărit o paradă militară desfăşurată în piaţa centrală a oraşului de la balconul Palatului Banffy, iar tot acel balcon a fost folosit de fostul dictator român Nicolae Ceauşescu, în 1968, pentru a ţine un discurs în timpul unei vizite la Cluj", spune istoricul Asztalos Lajos.

După moartea contelui Banffy Gyorgy, în 1822, palatul a rămas moştenire copiilor săi, iar de-a lungul timpului clădirea a găzduit, la parter, spaţii comerciale, printre care o cofetărie şi un atelier foto, dar şi un cinematograf, filmele fiind proiectate în aer liber.

Clădirea a fost naţionalizată în 1948, iar începând cu anul 1956 a devenit sediul Muzeului Naţional de Artă al Transilvaniei şi găzduieşte colecţiile acestuia, dar şi alte expoziţii şi târguri de nunţi. Între anii 1960 şi 1970 imobilul a fost supus unui proces de restaurare, dar, în timp, acesta a început să se degradeze.

După anul 2000, clădirea, care necesită lucrări de reabilitare, a fost revendicată de către urmaşii unei românce care a lucrat ca servitoare pentru ultimul descendent al familiei Banffy. Procesul nu este finalizat şi nu a avut loc punerea în posesie, astfel încât imobilul figurează în patrimoniul Consiliului Judeţean Cluj, instituţie care nu poate investi în reabilitare câtă vreme nu este proprietar.

Acest articol face parte din proiectul „Poveste Urbană”, lansat de Fundaţia Colegiul Pro, cu sprijinul ING Bank, care îşi propune să scoată la lumină poveştile caselor vechi, adevărate comori arhitecturale din marile oraşe ale României (Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa), ce se pierd însă în zgomotul cotidian.

În cadrul proiectului a fost recent lansată şi aplicaţia Poveste Urbană”, un ghid modern şi simplu de folosit dedicat celor interesaţi să descopere poveştile clădirilor cu valoare arhitecturală din cele mai mari şapte oraşe ale României.

Aplicaţia oferă informaţii despre foştii proprietari ai caselor, clădirilor sau conacelor boieresti, poveştile familiilor care au trăit acolo sau le-au trecut pragul. Totodată, oferă date despre anul construcţiei, precum şi numele arhitectului. Informaţiile au fost culese şi verificate de o echipă de istorici şi arhitecţi.

Aplicaţia „Poveste Urbană” poate fi descarcată gratuit din magazinele PlayStore şi AppStore. Mai multe detalii pot fi găsite şi pe website-ul dedicat proiectului, aplicatiapovesteurbana.gandul.info.