Povestea Andreei Jaeger, povestită chiar de ea, este o lecţie pentru toată lumea. Este de fapt viaţa de jucătoare profesionstă văzută prin ochii unui copil sensibil, care suferea atunci când bătea pe cineva, care era bătut de tată atunci când pierdea. Un copil care nu ştia cum să scape dintr-o lume pe care o considera fără scrupule şi în care nu avea nici măcar un aliat. O copilă care s-a lăsat învinsă în finala de la Wimbledon pentru că se simţea vinovată pentru că o deranjase pe adversara ei cu o zi înainte.

Fost copil minune al tenisului, intrată în tenisul profesionist la 14 ani, ea juca finala la Wimbledon la 16 ani şi se retrăgea din activitate doi ani mai târziu. Nimeni nu a înţeles de ce, nimeni nu ştia ce se afla în sufletul acestui copil. În 2008, “The Mail on Sunday” dezvăluia detalii din ultima „călătorie” interesantă a Andreei. Ea devenise Sora Andrea după ce a fost primită în Ordinul Călugăriţelor Dominicane. Într-un interviu emoţionant, fostul copil minune al tenisului explică cum viaţa ei în biserica episcopală a ajutat-o să se împace cu trecutul care a marcat-o profund. În 2009, s-a retras din viaţa monahală pentru a se dedica fundaţiei pe care o conducea. Iată traducerea integrală a materialului, unul dintre cele mai bune scrise vreodată despre lumea tenisului.

A fost un copil dificil… şi cea mai bună jucătoare de tenis a generaţiei sale. La 14 ani, cu părul prins în cozi şi purtând încă aparat dentar, Andrea Jaeger domina terenul de tenis, fără teamă de nimeni şi încrezătoare în talentul ei, care l-a depăşit pe cel al lui Chris Evert sau Billie Jean King. Deşi devine nr. 2 mondial până să împlinească 16 ani şi capătă faimă, în 1982 joacă finala de la Wimbledon împotriva Martinei Navratilova şi pierde cu 6-0, 6-3, în mai puţin de o oră. Doi ani mai târziu, după o accidentare la umăr, Andrea părăseşte tenisul definitiv, slăbită şi dezamăgită de lumea în care trăise şi pe care ajunsese să o dispreţuiască.

Andrea nu vroia nici faimă, nici avere. S-a retras din vizorul publicului şi şi-a folosit toţi banii pentru a înfiinţa o fundaţie caritabilă, “Mica stea”, pentru copiii suferinzi de cancer în fază terminală. A fost o decizie pe care puţini dintre foştii colegi ori din familie au înţeles-o.

Presată de tatăl ei, Andrea şi-a pierdut copilăria şi s-a luptat cu duritatea circuitului profesionist.

Doar acum, spune ea, a găsit pacea şi împlinirea pe care tenisul nu i le-a putut da. De la sediul fundaţiei ei din Colorado, Andrea spune: “întotdeauna am simţit că am o chemare spre a-i ajuta pe cei în nevoie. A fost în sufletul meu de când eram copil”. “Cred că din această cauză m-am chinuit atât de mult pe terenul de tenis, pentru că trebuie să fii egoist pentru a reuşi într-un sport individual.”

“Părinţii mei nu mergeau la biserică. Noi nu aveam o biblie în casă, dar, fără nici o explicaţie, simţeam că Dumnezeu mi-a dat darul credinţei. Întotdeauna îmi spuneam rugăciunile când eram mică. Nimeni nu mi-a zis să o fac. N-am învăţat asta la şcoală sau de la televizor”.

“Ştiam că Dumnezeu există, că eram prieteni şi că aveam o relaţie deosebită. Nimeni din familia mea nu ştia că eu mă rugam în fiecare zi”-

“În augut 2006, mi-am luat diploma în teologie. Apoi am intrat în Ordinul călugăriţelor dominicane”.

“E vorba de rigurozitate. Mă trezesc la 4 dimineaţa, îmi spun rugăciunile şi-mi fac studiul spiritual, apoi încep lucrul la fundaţie la 5 sau 6.”

“În fiecare zi desfăşurăm o activitate pentru copiii aceştia undeva în lume”.

“Cât de des port veşmântul călugăresc?– depinde de activitatea pe care o am de făcut. Am trei ţinute. Se murdăresc destul de repede. Şi-mi tot prind hainele în uşile autobuzelor şi în scările rulante. Odată am sărit într-un taxi şi jumătate din veşmânt era p-afară. În prima săptămână l-am purtat la o mare conferinţă internaţională ce avea loc la New York. O pasăre s-a găinăţat pe mine. M-am gândit că ăsta este felul lui Dumnezeu de a-mi spune: “Poate că e bine să te mai murdăreşti din când în când. Doar tu eşti fata aia care se trântea după mingi pe terenul de tenis”, scrie http://doartenis.ro