Potrivit Business Insider, iniţierea în această organizaţie ar fi avut loc în jurul unei mese acoperite cu steagul francez. După ce jurau să rămână credincioşi şi să păzească secretele societăţii şi conducerii ei, noii iniţiaţi îşi ridicau braţele şi recitau jurământul: "Ad majorem Galliæ gloriam" - Pentru o mai mare glorie a Franţei. Participanţii la acest ritual nu erau nişte anonimi. Mulţi dintre ei erau oameni de afaceri bogaţi, ofiţeri militari de rang superior sau membri ai societăţii bine conectaţi. Aveau putere.

Aveau bani. Erau fascişti, sau cel putin simpatizanţi. Unii erau naţionalişti care fuseseră convinşi că o invazie comunistă era iminentă. Alţii au căutat să răstoarne Republica şi să instaureze propriul guvern autoritar. Pentru a-şi atinge scopul, aceşti bărbaţi au planificat să-şi folosească resursele considerabile pentru a răspândi frica în toată Franţa şi în afara ei. Au bombardat fabrici şi, mai târziu, sinagogi. Au creat conexiuni cu dictaturi străine. Stocurile lor de arme şi muniţii creşteau, la fel şi numărul cadavrelor. Societatea secretă nu a avut nicio urmă de regret faţă de uciderea inamicilor politici şi a trădătorilor, aşa cum istoricii Annette Finley-Croswhite şi Gayle K. Brunelle detaliază în cartea "Crimă în metrou: Laetitia Toureaux şi Cagoule în Franţa anilor 1930". Întreaga poveste pare un scenariu de film politic, dar este exact ceea ce s-a întâmplat în Franţa în anii tumultoşi care au precedat cel de-al doilea război mondial.

Societatea secretă se numeşte Comité Secret D'Action Révolutionnaire - sau Comitetul Secret al Acţiunii Revoluţionare (CSAR). Când crimele lor s-au revărsat în sfera publică, presa i-a pus numele de La Cagoule sau Gluga. Grupul nu ar fi fost capabil să efectueze o astfel de serie de acte de violenţă fără sprijinul financiar al unui număr de industriaşi. Unul dintre ei a fost aproape cu siguranţă fondatorul L'Oréal, Eugène Schueller, un farmacist devenit antreprenor care a făcut o avere după ce a inventat un nou colorant pentru păr, potrivit Business Insider. L'Oréal a refuzat să comenteze convingerile fondatorului companiei.

Creşterea lui La Cagoule demonstrează caracterul volatil, mocnit al politicii franceze între cele două războaie mondiale. Iar faptul că Schueller a apărut nevinovat după ce a cultivat o campanie teroristă mortală demonstrează puterea bogăţiei şi influenţei. Totuşi, ce are de-a face fondatorul uneia dintre cele mai renumite companii cosmetice din lume cu toate aceste crime? Schueller provenea din clasa de mijloc, ca fiu al unui proprietar de patiserie. El a studiat chimia şi „a dat lovitura” în 1908 când a dezvoltat o nouă formulă de colorare a părului, încercând de multe ori colorantul pe propriul păr. A numit noul produs L'Oréal.

Înainte de a fi atras de fascism, a „cochetat” cu socialismul şi francmasoneria. În ciuda faptului că a fost un francez naţionalist, Schueller a vorbit cu admiraţie despre Germania nazistă şi chiar a lăudat "dinamismul" lui Adolf Hitler. El a criticat idealurile franceze tradiţionale de libertate, egalitate şi fraternitate ca fiind "copilăreşti", potrivit Business Insider. Opiniile lui Schueller - împreună cu grămada de bani - ar fi făcut din fondatorul companiei un aliat atractiv pentru Eugene Deloncle. Deloncle era un radical de dreapta, care anterior aparţinea mişcării conservatoare Action Française. Deloncle a fost cel care la înfiinţat pe La Cagoule în jurul anului 1935. Grupul s-a organizat ca o armată, cu echipe mici de şapte bărbaţi şi grupuri mai mari, de 12 bărbaţi. Misiunea sa a fost ambiţioasă: să răstoarne a treia Republică Franceză şi să înfiinţeze un stat autoritar de dreapta.

Deloncle s-a împrietenit cu Schueller şi l-a recrutat să se alăture grupului. Schueller a donat fonduri cauzei şi a găzduit întâlniri în sediul L'Oréal. Istorici precum Brunelle şi Finley-Croswhite sunt de acord că este foarte probabil ca acesta să fi susţinut societatea dinainte de război. Scrierile lui Schueller indică cu siguranţă că a împărtăşit multe dintre sentimentele naţionaliste, antisemite şi anticomuniste ale grupului.

Unii membri ai lui La Cagoule au fost în primul rând motivaţi să desfiinţeze democraţia în Franţa, în timp ce alţii au fost impulsionaţi de dorinţa lor de a împiedica lovitura comunistă despre care grupul afirmat că se întrezărea la orizont. Finley-Croswhite şi Brunelle scriu că La Cagoule se formează într-o perioadă de "şomaj în creştere, şi o maladie post-război mondial". Nu se ştie exact câte persoane s-au alăturat La Cagoule. Estimările privind numărul de membri au variat de la 200 la mii. În ciuda numelui societăţii şi a naturii sale ascunse, istoricul Jean-Denis LePage scria că membrii probabil purtau, doar ocazional, huse Ku Klux Klan. Grupul era totuşi extrem de secret. Trădarea era pedepsită cu moartea.

Schueller nu a fost niciodată legat direct de activităţile violente ale grupului de război. Dar revista Smithsonian a raportat că afacerea sa a înflorit sub statul fascist. După război, Schueller a fost cercetat pentru colaborare. Cu toate acestea, omul de afaceri nu s-a confruntat cu consecinţe grave, în afara controversei ocazionale din presă pentru acţiunile sale în timpul războiului. Smithsoni a relatat că, în ancheta iniţială postbelică asupra acţiunilor lui Schueller, el şi-a apărat acţiunile susţinând că a adăpostit angajaţii evrei din cadrul L'Oréal. În deceniile de după război, omul de afaceri a continuat să conducă pe L'Oréal, alături de o serie de directori, precum Jacques Correze şi fiul lui Deloncle Louis, care erau şi ei legaţi de fascism.