Andronescu pune în dezbatere modificarea sistemului de învăţământ. Sunt propuse 9 clase gimnaziale
Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a pus, vineri, în dezbatere publică propunerea de modificare a sistemului de învăţământ, astfel încât clasa pregătitoare să devină clasa I, copiii urmând să intre în şcoală direct de la grădiniţă. Astfel, se propune ca şi clasa a IX-a să fie gimnazială.
Ministrul a avertizat că propunerile sale, lansate la evenimentul „Educaţia ne uneşte, vineri, în aula Bibliotecii Central Universitate, nu sunt definitive şi că vor suferi modificări, după ce vor fi supuse dezbaterii publice.
Potrivit propunerii sale, evaluările naţionale ar urma să aibă loc în clasa a III-a şi la clasa a VI-a, iar clasa a IX-a va deveni clasă de gimnaziu
“Şi legea spune foarte clar “clasă pregătitoare”. În realitate, majoritatea o numeşte “clasa zero”. Mă amărăşte că este “clasa zero” intrată în mentalul colectiv. De aceea putem să-i spunem prima clasă din învăţământul primar”, a declarat vineri Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a explicat cum va arăta, în viziunea proprie, supusă “ameliorărilor” structura sistemului de învăţământ.
“În acest moment, învăţământul professional este până la clasa pregătitoare – în propunerea noastră clasa pregătitoare devine clasa I, se continua cu celelalte clase, deci 9 clase intră în ciclul gimnazial şi urmează apoi ciclul de învăţământ care profesionalizează - şi numesc aici şcoala profesională şi liceul tehnologic - şi celelalte trei variante de programe de învăţământ liceal vocaţionale: de ştiinţe socio-umaniste, de ştiinţe exacte”, a explicat Ecaterina Andronescu.
Ea a explicat de ce a făcut aceste propuneri de modificare prin contextualizare la situaţia actuală şi a explicat că, în cazul în care propunerea sa va deveni lege, ministerul va fi obligat să ofere manuale gratuite pentru ultimele două clase de liceu.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro