Preşedintele Klaus Iohannis, interviu la TVR, vineri seară, de la ora 21.00

Autor: Departamentul Politic Postat la 05 iunie 2015 168 afişări

TVR anunţă că va difuza, vineri seară, de la ora 21.00, un interviu cu preşedintele Klaus Iohannis, acordat imediat după declaraţia de presă prin care solicita demisia premierului Victor Ponta, în urma acuzaţiilor care i se aduc de către DNA.

Într-un anunţ postat pe site vineri după-amiază, TVR anunţă că, la zece minute de la declaraţia de presă prin care îi solicita în mod public demisia premierului, preşedintele a acordat un interviu Televiziunii Române.

Interviul, realizat de Ramona Avramescu, poate fi urmărit în cadrul unei ediţii speciale, difuzate vineri, de la ora 21.00, la TVR 1.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
INTERVIU,
/actualitate/presedintele-klaus-iohannis-interviu-la-tvr-vineri-seara-de-la-ora-21-00-14410151
14410151
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.