Iohannis îi invită pe liderii partidelor la discuţii pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării
Preşedintele Klaus Iohannis îi invită, luni, la Cotroceni, pe liderii partidelor parlamentare, pentru discuţii pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării.
Invitaţia transmisă de preşedintele Klaus Iohannis liderilor partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare este pentru luni, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni.
Potrivit unui anunţ transmis vineri de Administraţia Prezidenţială, preşedintele îi invită pe liderii politici la discuţii privind Strategia Naţională de Apărare a Ţării.
Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, condus la acea vreme de consilierul George Scutaru, iar în prezent de consilierul prezidenţial Ion Oprişor, a început, în luna februarie, procesul de consultări interinstituţionale pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o întâlnire cu deputaţii din comisia de apărare din Parlament.
Preşedinţia preciza atunci că, în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi Legea 473/2004 privind planificarea Apărării, Strategia Naţională de Apărare a Ţării este principalul document care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional, alături de programul de guvernare în vigoare, iar documentul trebuie înaintat Parlamentului în termen de 6 luni de la învestirea în funcţie a Preşedintelui.
Administraţia Prezidenţială a propus şi reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale să contribuie la elaborarea Strategiei cu recomandări privind planificarea apărării la nivel naţional, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro