Prima zi de CANICULĂ în Bucureşti: Zeci de leşinuri în stradă, scăldări în Dâmboviţa şi măsuri anti-căldură
Bucureştiul se află, marţi, sub incidenţa unui cod galben de caniculă, împreună cu alte 32 de judeţe din ţară, unde meteorologii au anunţat temperaturi de 35-37 grade Celsius şi disconfort termic accentuat. Alte patru judeţe din vestul ţării se află, tot marţi, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind anunţate temperaturi de 38-39 de grade.
Primele măsuri anti-caniculă din Bucureşti au fost luate încă de luni, când vremea a început să devină deosebit de călduroasă în toată ţara, cu temperaturi de 35-36 de grade Celsius.
Mai multe puncte de prim ajutor şi 20 de corturi medicale anti-caniculă au început să fie amenajate de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) imediat după emiterea avertizărilor de caniculă de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Corturile anticaniculă sunt dotate cu aer condiţionat, apă, personal medical, aparatură de specialitate şi toalete ecologice şi sunt amplasate în zone cu trafic intens din Capitală. Mai precis, acestea pot fi găsite la Piaţa Victoriei, Piaţa Romană (rond ASE şi la metrou), Piaţa Universităţii (la Spitalul Colţea şi la Arhitectură), Piaţa Unirii (Magazin Unirea, pe Regina Maria şi în Piaţa 11 iunie), Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A. Rosetti, Piaţa Iancului (metrou), Dristor (metrou), Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), Parcul Cişmigiu (vizavi de sediul PMB), Parcul Carol, Piaţa Roma, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, magazinul Bucur Obor şi la Gara de Nord.
Unii bucureşteni au găsit, însă, metode alternative de a se răcori în timpul zilei, câteva persoane putând fi observate la scăldat în râul Dâmboviţa sau în lacul Morii, în ciuda indicatoarelor care interzic această activitate. Alte persoane au ales să lupte cu temperaturile ridicate cu umbrele, sticle de apă sau plimbări prin parcurile din Capitală.
Pe lângă corturile anti-caniculă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) are amenajate mai multe puncte de prim ajutor unde bucureştenii pot beneficia de apă şi aer condiţionat între orele 08.00 -16.30.
Acestea sunt amplasate la sediile DGASMB din str. Foişorului nr. 56-58, sector 3, şi din str. Sălcetului nr. 5, sector 4, la cantina socială Griviţa - Calea Griviţei 216, sector 1, cantina socială Agricultori - str. Orzari nr 48, sector 2, cantina socială Ferentari - Calea Ferentari nr. 191 - sector 5, cantina socială Sfântul Constantin - str. Sfantul Constantin nr. 1, sector 1, policlinica socială Baba Novac - Str. Dristorului, nr. 81-88, sector 3, şi la Santhe Fito ceainărie - str. Lipscani, nr. 104, Sector 3 (în intervalul 8.00 - 22.00).
Pentru oamenii cu venituri mici, dar şi pentru cei care nu au apă curentă, DGASMB asigură în incinta Complexului de Servicii Sociale pentru adulţi Sf. Ioan din bulevardul Theodor Pallady, nr. 64, sector 3, şi la sediul DGASMB din str. Salcetului nr. 5, sector 4, băi complet amenajate pentru igiena personală, deschise între orele 8.00 - 16.30.
În plus, DGASMB pune la dispoziţia persoanelor de peste 60 de ani şi a celor care nu se pot deplasa, numărul de telefon: 021.314.23.15 până la ora 16.30, pentru situaţiile în care aceştia au nevoie de medicamente.
PMB mai precizează că ApaNova continuă să asigure alimentarea cu apă potabilă a celor 60 de cişmele existente pe raza Municipiului Bucureşti, precum şi a fântânilor arteziene aflate în operarea sa.
Peste 20 de leşinuri în spaţii publice
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABI), luni s-au înregistrat în Capitală peste 20 de leşinuri în spaţii publice, SABI suplimentând echipajele şi trimiţând voluntari la corturile anticaniculă.
În cursul zilei de luni au fost peste 840 de apeluri direcţionate către SABI, dintre care peste 400 au fost urgenţe. Între acestea din urmă au fost 63 de lipotimii, dintre care 21 în spaţii publice.
SABI a suplimentat deja numărul de ambulanţe cu şapte în timpul zilei de luni şi două echipaje în plus noaptea. Marţi vor lucra cu opt echipaje mai mult, iar 10 voluntari ai SABI vor acorda asistenţă cetăţenilor la corturile anticaniculă din Capitală.
Recomandări pentru perioada de caniculă
Medicii recomandă ca, în perioadele cu temperaturi care depăşesc 37 de grade şi cu indice de temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic, oamenii să consume zilnic cel puţin doi litri de lichide, fără să aştepte să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute.
De asemenea, trebuie să se consume cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.
În zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, pentru că favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, dar şi de băuturi cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.
Potrivit avertizărilor emise până în prezent de ANM, judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă marţi, când se vor înregistra temperaturi de 38-39 de grade, iar Bucureştiul şi 32 de judeţe au fost atenţionate cu cod galben, fiind anunţate temperaturi de 35 - 37 de grade şi disconfort termic accentuat.
Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde, marţi, cea mai mare parte a ţării, o avertizare cod galben fiind emisă pentru Bucureşti şi judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) Ion Sandu a declarat, luni, că nu este exclus ca miercuri să fie emis cod roşu de caniculă în judeţele din vest şi nord-vest, România urmând să treacă prin intervale scurte de coduri portocalii sau roşii de caniculă alternate cu furtuni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro