Primăria Capitalei vrea să acorde 100 de milioane de lei în plus la subvenţia STB

Autor: Nicolae Oprea Postat la 12 noiembrie 2019 41 afişări

Primăria Capitalei vrea să acorde 100 de milioane de lei în plus la subvenţia STB

Primăria Capitalei vrea să facă o nouă rectificare bugetară prin care ar urma să crească subvenţia pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei, astfel că bugetul total pentru acest segment ajunge la un miliard de lei, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi.

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi, Primăria Capitalei vrea să facă o nouă rectificare bugetară, iar cea mai consistentă influenţă, pe plus, se regăseşte la capitolul Transporturi, respectiv subvenţia pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

Astfel, 100 de milioane de lei ar urma să meargă la acest capitol, iar bugetul total pentru subvenţie ar urma să fie de un miliard de lei, dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa de joi.

Tot pe plus ar urma să fie şi bugetul de la Adminstraţia Străzilor, cu aproape 3 milioane de lei, pentru consolidarea Podului Grant.

Pe de altă parte, bugetul Administraţiei Spitalelor ar urma să fie tăiat cu aproape 30 de milioane de lei, iar pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic cu 20 de milioane de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STB,
SUBVENŢIE,
BUGET

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.