Primul efect al creşterii maşinilor electrice: activitatea fabricii Continental din Nădab va fi transferată la unitatea de producţie din Carei
Continental închide fabrica ContiTech din Nădab, Arad şi mută producţia la Carei în judeţul Satu Mare. Transferul operaţional de la fabrica din Nădab către fabrica din Carei va avea loc treptat, până la mijlocul anului 2022 şi peste 300 de angajaţi vor fi afectaţi de această decizie. Celelalte sedii Continental din România nu vor fi afectate de acest transfer de activitate, potrivit datelor companiei.
“Volumele pentru sistemele de inducţie a aerului şi sistemele de răcire şi încălzire scad constant din cauza schimbării industriei auto către vehicule electrice. Astfel, căutăm noi soluţii inovatoare care să ne permită noi oportunităţi de colaborare. Consolidarea dintre cele două locaţii de producţie din Nădab şi Carei este un mare pas înainte. Prin aceasta, vrem să ne menţinem cele mai moderne şi competitive atuuri, să realizăm o creştere profitabilă şi să ne întărim poziţia din sectorul de producţie a furtunurilor auto”, explică Bogdan Ureniuc, directorul general al unităţilor de producţie din Nădab şi Carei.
ZF scria încă de acum doi ani că industria auto locală este prea concentrată pe maşinile cu motoare termice, iar trecerea rapidă către automobilul electric va afecta lanţul de furnizori.
Obiectivul general pentru următorii ani vizează dezvoltarea în continuare a organizaţiei din România prin consolidarea şi creşterea activităţii fabricii din Carei ca locaţie principală a operaţiunilor de cauciuc şi asamblare, unde sunt fabricate furtunuri auto care ajută la reducerea emisiilor şi susţin managementul soluţiilor termice pentru maşinile de pasageri şi comerciale. În acelaşi timp, locaţia ContiTech din Timişoara va avea un rol important în operaţiunile de fabricare şi asamblare a ţevilor de aer condiţionat.
Peste 300 de angajaţi ai fabricii din Nădab vor fi afectaţi de acest transfer al activităţilor. Angajaţilor afectaţi li se va oferi opţiunea de relocare de la Nădab la Carei, în timp ce o parte mică a acestora va fi relocată la Timişoara.
„Această decizie nu a fost uşoară, dar a fost una, din păcate, necesară. Le-am explicat angajaţilor motivele care stau la baza ei, precum şi paşii următori care vor fi luaţi. Vom discuta cu fiecare despre oportunităţile individuale pe care le are şi le vom oferi sprijin pentru a-şi găsi alte slujbe”, explică Bogdan Ureniuc, directorul unităţilor de producţie din Nădab şi Carei.
Compania va oferi un pachet compensatoriu pentru restrângerea activităţii în conformitate cu reglementările legislative locale acelor angajaţi care nu vor dori să se transfere.
În locaţia din Nădab sunt realizate furtunuri curbate, drepte şi convolute pentru inducţia aerului. Fabrica produce aproximativ 13 milioane de produse în fiecare an pentru maşini de pasageri, autovehicule hybrid şi vehicule comerciale. În unitatea de producţie din Carei sunt fabricate furtunuri din cauciuc de încălzire/răcire, precum şi furtunuri pentru inducţia aerului. Aici sunt produse aproximativ 27 milioane de piese pe an pentru maşini de pasageri şi vehicule comerciale.
Cifra de afaceri a industriei auto locale a scăzut cu 15% în 2020, de la peste 30 de miliarde de euro în 2019 la circa 25 mld. euro anul acesta, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro