Primul lider al unei ţări care moare de COVID-19, la doar 52 de ani. Întreaga ţară este în doliu

Postat la 14 decembrie 2020 528 afişări

Primul lider al unei ţări care moare de COVID-19, la doar 52 de ani. Întreaga ţară este în doliu

Premierul regatului african Eswatini, Ambrose Mandvulo Dlamini, a murit duminică într-un spital din Africa de Sud, a anunţat în cursul serii guvernul acestei ţări, fosta Swaziland, într-un comunicat, fără să precizeze cauzele decesului, transmite AFP.

Ambrose Mandvulo Dlamini, prim-ministrul ultimei monarhii absolute a continentului, era în vârstă de 52 de ani.

“Majestatea Sa mi-a cerut să informez naţiunea despre decesul trist şi prematur (al premierului, n.r.), în timp ce era primea îngrijiri într-un spital din Africa de Sud”, a declarat viceprim-ministrul Themba Masuku într-un comunicat.

El a fost internat într-un spital din Africa de Sud la 1 decembrie, după ce cu două săptămâni înainte fusese diagnosticat pozitiv la COVID-19.

La 15 noiembrie, el a anunţat că a fost testat pozitiv la coronavirus, adăugând că este “asimptomatic” şi că se simte bine. Până la unda verde a medicilor, el a lucrat de acasă, scrie stirileprotv.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
doliu,
lider,
africa de sud,
deces

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.