PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până la 25 mai
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoză privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării pînă la 25 mai. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
BANAT
Temperaturile vor fi din ce în ce mai ridicate, până la medii peste cele normale în această perioadă, de 27-28 de grade spre sfârşitul intervalului. Valorile nocturne vor urma aproximativ aceeasi evoluţie, urmând a se înregistra, în medie, între 6 şi 14 grade Celsius. Ploi de scurtă durată vor fi posibile, însă cantităţile de apă se estimează a fi în general slabe.
CRISANA
Temperaturile diurne vor fi în creştere, iar mediile pe regiune vor tinde, spre sfârşitul intervalului de prognoză, spre 28 de grade şi vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal la această dată. Media minimelor termice va avea variaţii între 6 grade, până la 18 mai, şi 13-14 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. Va ploua trecător, pe arii mai restrânse şi în general slab cantitativ.
TRANSILVANIA
Regimul termic va fi tot mai ridicat, până la medii diurne pe întreaga regiune de 25-26 de grade. Cele mai reci dimineţi vor fi până la 19 mai, cu valori medii în jurul a 5 grade, iar cele mai calde între 23 şi 25 mai când temperaturile minime vor fi de 10-11 grade Celsius. Vor fi ploi temporare aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză.
MARAMURES
Regimul termic va marca o creştere, în special spre sfârşitul intervalului, când mediile maximelor vor ajunge la 27 de grade şi vor caracteriza o vreme caldă pentru a doua decadă a lunii mai. Temperaturile nocturne vor creşte spre 12-13 grade în intervalul 23-25 mai. Vor fi ploi trecătoare, pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ.
MOLDOVA
Vremea se va încălzi treptat, devenind caldă pentru această perioadă a anului, iar la sfârşitul intervalului de prognoză se vor atinge valori medii pe întreaga regiune de 27 de grade Celsius. Minimele termice vor fi mai scăzute iniţial, când vor avea variaţii ale mediilor regionale între 7 şi 11 grade, dar vor creşte cu 3-6 grade până la finalul intervalului. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi local mai însemnate cantitativ va fi redusă.
DOBROGEA
Temperaturile diurne vor creşte treptat, iar mediile maximelor vor ajunge la 25 de grade în ultimele zile din intervalul de prognoză. Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare cu a celor diurne, astfel încât de la 9 grade iniţial se va ajunge ca până la 25 mai temperaturile nocturne să fie cu 5-6 grade mai ridicate. Va ploua pe arii restrânse şi slab cantitativ.
MUNTENIA
Regimul termic va fi în creştere, astfel încât, în ultimele zile ale perioadei de prognoza, mediile maximelor diurne vor ajunge la 27...28 de grade si se vor situa peste normele climatologice specifice celei de a doua decade a lunii mai. Minimele termice se vor situa, în medie, între 7 grade la începutul intervalului si 14 grade pe 25 mai. Va ploua aproape în fiecare zi.
OLTENIA
Va avea loc un proces de încălzire treptată ce va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate, până la valori medii ale maximelor diurne de 26-27 de grade în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile nocturne vor marca o creştere, de la 6-11 grade iniţial spre 14 grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Vor fi ploi de scurtă durată aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză.
LA MUNTE
Vremea se va încălzi, temperaturile diurne vor fi în creştere şi vor atinge, în medie, 19 grade spre sfârşitul intervalului, când vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. În primele zile vor fi şi dimineţi cu temperaturi de 0-2 grade, dar apoi regimul termic va marca o creştere şi, după 22 mai, media minimelor nocturne nu va mai scădea sub 9 grade. Vor fi ploi, mai ales averse, pe tot parcursul perioadei de prognoză.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro