Programul Prima casă va avea un buget de două miliarde de lei, în 2018
Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei, anul viitor, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
„Având în vedere strategia programului Prima casă, se propune ca pentru anul 2018, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.000 milioane lei”, se arată în proiectul publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
„Pentru a elimina orice echivoc în privinţa modalităţii de alocare către finanţatori a rezervei nealocate la începutul anului în raport cu ponderea garanţiilor acordate în favoarea fiecărui finanţator participant în program în totalul garanţiilor acordate în cadrul programului de la începutul anului de referinţă, se propune introducerea unei clarificări suplimentare care să ateste faptul că în cazul rezervei rămase nealocate din plafonul anului, alocarea se va efectua în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator de la începutul anului. În vederea corelării prevederilor privind costul total al finanţărilor garantate pentru achiziţia de locuinţe cu cea pentru construcţia de locuinţe, şi pentru a se evita orice discriminare în acest sens, se propune în prezentul proiect de act normativ reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% urmând ca finanţatorii, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotarâri, să transmită FNGCIMM şi MFP nivelul costurilor totale pe care le aplică finanţărilor garantate pentru construcţia de locuinţe”, se mai arată în proiect.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro