Propunere Legea salarizării: Spor de 100% în sistemul sanitar pentru zilele lucrate de sărbători

Autor: Aurelia Alexa Postat la 22 iulie 2015 120 afişări

Sporul pentru gărzi, pentru desfăşurarea activităţii în trei schimburi sau pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, dar şi cel de 100% pentru activitatea din zilele de repaus sau de sărbători, sunt câteva din drepturile prevăzute în propunerea de proiect a Legii salarizării.

Iniţiatorii Legii salarizării au prevăzut în propunerea de proiect, obţinută de agenţia MEDIAFAX, mai multe sporuri care să fie acordate în domeniul sanitar.

Astfel, în unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în cele trei ture, precum şi personalul care lucrează în două ture, în sistem de 12 cu 24, poate primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii, un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.

Documentul prevede şi acordarea unui spor de 100 la sută din salariul de bază al funcţiei îndeplinite pentru munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

"Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător", se arată în documentul citat.

Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75 la sută din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 25 la sută. Gărzile efectuate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100 la sută din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 50 la sută.

Documentul mai stabileşte că medicii care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă şi care la nivelul acestei unităţi desfăşoară activitate numai în linia de gardă vor încheia un contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă şi vor beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate.

De asemenea, medicii care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin chemări de la domiciliu, vor fi salarizaţi pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu un venit determinat în funcţie de 40 la sută din tariful orar aferent salariului de bază şi numărul de ore cât asigură garda la domiciliu.

"În situaţia în care medicul de gardă la domiciliu este solicitat pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă la nivelul unităţii sanitare publice şi nu poate fi contactat sau nu răspunde solicitării, acesta va fi sancţionat prin diminuarea salariului de bază individual cu un procent între 5-10 la sută pe o perioadă de trei luni, în condiţiile legii", se mai arată în propunerea de proiect de Lege.

În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale salarizat şi alte categorii de sporuri.

Astfel, pentru activităţile care se desfăşoară în unităţile de urgenţă neurovasculare, în secţii şi compartimente de neurologie şi neurochirurgie şi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, precum şi pentru personalul din unităţi, secţii şi compartimente de boli infecţioase, neonatologie, săli de naştere şi din laboratoarele de analize medicale, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase, se va acorda un spor de până la 25 la sută din salariul de bază.

Pentru condiţii deosebit de periculoase, leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor - UPU-SMURD, UPU şi CPU - secţii şi compartimente de ATI şi de terapie intensivă, secţii şi compartimente de îngrijiri paleative, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, unitatea de îngrijire a arşilor grav, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie intervenţională, în laboratoarele de endocopie intervenţională, precum şi medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea se va asigura un spor de 45-85 la sută din salariul de bază.

"Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli", se arată în document.

Pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, proiectul prevede un spor de până la 15 la sută din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, acelaşi cuantum fiind stabilit şi pentru condiţii grele de muncă.

Personalul care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generator de radiaţii va putea beneficia de un spor pentru condiţii periculoase de până la 30 la sută din salariul de bază, diferenţiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10 la sută la categoria I, 15 la sută la categoria a II-a, 20 la sută la categoria a III-a şi 30 la sută la categoria a IV-a.

Un spor de până 15 la sută este prevăzut şi pentru unităţile sanitare cu specific deosebit, stabilite de Ministerul Sănătăţii, iar pentru personalul care lucrează în unităţi sanitare aflate în localităţi izolate situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, s-ar putea asigura un spor de până la 20 la sută.

În propunerea de proiect de lege se precizează că pentru unităţi sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii, precum şi pentru cele al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale, pentru anumite categorii de personal depăşirea procentului de 30 la sută reprezentând suma sporurilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor lunare de încadrare, prevăzute la art. 22 din lege, se poate aproba prin HG iniţiată de ordonatorul principal de credite sau prin HG iniţiată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.

În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: pentru condiţii deosebit de periculoase - până la 75 la sută din salariul de bază, pentru condiţii grele de muncă - până la 15 la sută, pentru personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială aflate în localităţi izolate situate la altitudine - până la 20 la sută, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare - până la 15 la sută şi pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc - până la 15 la sută.

"Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau după caz a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din Regulamentul, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens", se mai arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SPORURI,
SĂNĂTATE,
LEGE
/actualitate/propunere-legea-salarizarii-spor-de-100-in-sistemul-sanitar-pentru-zilele-lucrate-de-sarbatori-14625623
14625623
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.