PSD anunţă că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care să modifice OUG 114/2018

Postat la 09 martie 2019 184 afişări

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că în a doua parte a lunii Guvernul ar putea adopta o ordonanţă de urgenţă care să completeze OUG 114/2018, după ce vor fi găsite soluţii acceptate de toate părţile din domeniile bancar, energie şi opratorii de telefonie mobilă.

PSD anunţă că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care să modifice OUG 114/2018

”Am avut în ultima perioadă întâlniri pe domeniul bancar şi lucrurile au avansat către o soluţie acceptată de ambele părţi, în condiţiile în care nu renunţăm la obiectivele noastre care au generat ordonanţa 114. Mă refer la aceste domenii. Ne interesează ca sistemul bancar să investească mai mult în economia românească, să sprijine dezvoltarea economică şi o pot face şi pentru asta împreună am gândit un mecanism de stimulare a acestui lucru”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că există o diferenţă foarte mare între depozitele populaţiei şi gradul de creditare.

 

”Împreună am stabilit că se pot face paşi importanţi. Dacă pe care le-am avut în vedere, anume condiţiile de creditare să fie mai bune pentru firme şi pentru persoane fizice, nivelul de intermediere financiară să crească, băncile să investească în creşterea economică, suntem foarte mulţumiţi. În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii intenţia noastră a fost şi rămâne ca fondurilor de pensii publice administrate privat să li se permită să investească şi în alte proiecte, dacă li se vor permite să investească şi în alte proiecte vor fi obligaţi săşi mărească capitalul social pentru a acoperi creşterea riscului şi se pare că ne îndreptăm spre o soluţie. Săptămâna care urmează cred că o să avem ultimele discuţii şi pe ceea ce înseamnă energie şi pe înseamnă operatori de telefonie mobilă, în aşa fel încât săptămâna care începe cu 18 martie să avem o întâlnire în coaliţie cu doamna prim-ministru şi cu miniştrii de resort şi probabil să fie adoptată o eventuală ordonanţă care să completeze ordonanţa 114 în aceste domenii”, a conchis liderul PSD.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
adoptare,
guvern,
ordonanta de urgenta,
oug

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.