Reorganizare vastă în cadrul Secret Service
Secret Service, însărcinat cu protecţia preşedintelui american, va începe o vastă reorganizare, odată cu plecarea anunţată a mai multor cadre, în urma unei serii de incidente care au pătat imaginea acestei poliţii de elită, relatează AFP.
"Pe baza raportului întocmit de experţi (comandat după incidente) şi a analizei mele, voi efectua schimbări în cadrul echipelor de conducere ale Secret Service", a declarat directorul interimar Joseph Clancy, citat într-un comunicat.
"Schimbarea este necesară în vederea unei noi abordări în modul în care funcţionăm", a adăugat el.
Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu.
Potrivit The Washington Post (WP), patru directori adjuncţi, însărcinaţi, respectiv, cu operaţiunile de protecţie, anchete, tehnologia şi relaţiile publice au fost invitaţi să-şi părăsească posturile.
O serie de incidente au afecat această poliţie de elită din care fac parte 6.500 de bărbaţi şi femei, însărcinaţi să-l protejeze în permanenţă pe preşedintele Statelor Unite şi alţi aproximativ 30 de personalităţi.
Clancy a recunoscut în Congres, la jumătatea lui noiembrie, că Secret Service nu se ridică la nivelul reputaţiei sale. El a anunţat totodată "o evaluare exhaustivă şi la toate nivelurile" în vederea stabilirii "motivelor profunde" ale incidentelor recente şi întreprinderea schimbărilor necesare.
Urmărește Business Magazin
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=13766324&pid=341)
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro