Etnologii spun că "Statu' la vase" este un străvechi obicei, unic în ţară, ce reuneşte atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât şi pe cea a Învierii Domnului.

Directorul Centrului de Cultură "Augustin Bena" din Alba, Daniela Floroian, afirmă că obiceiul este din perioada precreştină, însă a fost preluat în timp de Biserică şi transformat într-un obicei creştin.

"În toată această perioadă, de la apariţia lui şi până azi, un obicei la origine păgân a străbătut veacurile, a fost adoptat de Biserică şi a fost transformat într-un obicei creştin, dar semnificaţia sa iniţială s-a păstrat nealterată, această semnificaţie fiind uniunea comunităţii în jurul noului cuplu pentru a-l sprijini să intre în viaţă. Un grup de specialişti de la Centrul de Cultură «Augustin Bena» din Alba l-au valorificat şi l-au readus în actualitatea satului în anul 2008, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe şi al Primăriei din Şugag. De atunci, obiceiul se practică din nou fără întrerupere", explică Daniela Flororian.

Unul dintre cei care au cules informaţii şi dovezi istorice despre acest obicei pentru a-l putea reînvia este Marius Moga, tatăl compozitorului Marius Moga, care îşi are originile la Şugag. Moga senior este angajat al Centrului de Cultură "Augustin Bena" şi povesteşte că obiceiul a fost reînviat cu greu deoarece tinerii considerau că "e ruşinos" să mai participe la o asemenea tradiţie.

"Am copilărit toate vacanţele la Şugag şi noi, copiii, le numeam atunci «miresele». Eram foarte fericiţi să vedem acest obicei şi mai ales tinerii îmbrăcaţi în costumele populare(…) După Revoluţie, obiceiul a fost întrerupt pentru că tinerilor le era ruşine să mai participe la «Statu' la vase». La Şugag sunt foarte mândri oamenii şi îmi spuneau: «Cum să stea ei acolo la pomană?». A fost extrem de greu să îi fac să înţeleagă semnificaţia adevărată a obiceiului", povesteşte Moga.

El spune că obiceiul se leagă de specificul comunităţii de oieri, în activitatea de oierit vasele fiind extrem de importante. În vechime, tinerii căsătoriţi primeau vase de lut pentru gospodărie, iar în timp obiceiul a evoluat şi cadourile constau în vase de sticlă, porţelan sau inox.

Marius Moga povesteşte că înainte de 1989, cu doar câţiva ani înainte de a fi întrerupt obiceiul, familiile care "stăteau la vase" ajunseseră să primească chiar şi maşini de spălat, foarte rare în acea perioadă, fabricate la uzina din Cugir. Oamenii din Şugag se întreceau să ofere tinerelor familii cadouri cât mai scumpe, precum maşinile de spălat, care trebuiau aduse cu greu în curtea bisericii, unde avea loc obiceiul.

În prezent, Marius Moga este considerat "sufletul" obiceiului "Statu' la vase", care se desfăşoară în lunea Paştelui la Şugag, iar în fiecare an el se îmbracă într-un costum vechi ciobănesc şi conduce ceremonia organizată de localnici.

"Obiceiul este acum aşteptat de întreaga comunitate, dar mai ales de tinerii care s-au căsătorit în ultimul an. Este momentul în care sunt din nou în centrul comunităţii, sunt felicitaţi şi, la fel ca la nuntă, parcă ar fi «regele şi regina» comunităţii", spune Marius Moga senior.

Gospodăriile şugăjenilor, pregătite pentru sărbătoarea Paştelui, conform tradiţiei

Obiceiul "Statu' la vase" de la Şugag se desfăşoară în lunea Paştelui, însă tradiţia presupune o întreagă pregătire a gospodăriei şi a celor care participă la ceremonie în săptămâna dinaintea sărbătorii.

Directorul Centrului de Cultură "Augustin Bena", Daniela Floroian, spune că în acest an vor "sta la vase" şapte familii tinere care s-au căsătorit în ultimul an în Şugag.

"Tradiţia spune că în a doua zi de Paşte trebuie să se adune în curtea bisericii şi să ia parte la un mare ospăţ închinat vieţii de familie. E un moment cu totul deosebit, celebrându-se însăşi starea de bine, de mulţumire, din sânul familiei. Pregătirea pentru ieşirea la «Statu' la vase» în lunea Paştelui începe odată cu intrarea în Săptămâna Mare. În această perioadă, întreaga comunitate intră în săptămâna curăţeniei caselor, gospodăriilor, trece la purificarea veşmintelor, dar şi la purificarea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine întâlnirea cu Dumnezeu", explică Floroian.

Astfel, în fiecare gospodărie mai întâi sunt scoase din lada de zestre, curăţate, călcate şi pregătite pentru sărbătoare frumoasele costume şugăjene cu care mirii şi miresele de peste an urmează a se îmbrăca în lunea Paştelui. Ulterior, în Miercurea Mare, alături de alţi membri din comunitate, alaiul de tineri se îndreaptă către biserică, fiecare din ei ducând ca dar vase, ce urmează a fi donate bisericii. Bătrânii satului spun că, în vechime, obiceiul presupunea ca vasele donate bisericii să fie sfinţite şi apoi dăruite familiilor mai sărace, în noaptea de Înviere. În Joia Mare treburile gospodăreşti sunt oprite şi reluate apoi în Vinerea Mare sau a Patimilor, când, după venirea de la biserică, în fiecare gospodărie se trece la roşitul ouălor.

În zona Şugag, ouăle nu se încondeiază, ci sunt vopsite cu foi de ceapă, ultimii ani aducând ca noutate şi modele realizate cu ajutorul diferitelor frunze de arbori sau buruieni din zonă. De asemenea, există o slujbă specială de sfinţire a ouălor roşii, care se desfăşoară în Vinerea Mare, la amiază. O caracteristică a zonei este faptul că slujbele religioase din această perioadă au loc în miezul zilei, deoarece Şugagul este un sat de munte, în care gospodăriile sunt răsfirate pe o mare suprafaţă.

"În Sâmbăta Mare, până la ora prânzului, gospodinele trezite cu noaptea în cap pregătesc cele necesare mesei tradiţionale de Paşte: ouă roşii, cozonaci, pâine, preparate din miel. Cuplurile de tineri căsătoriţi în anul pascal ce tocmai se încheie pregătesc în plus colacii pentru «Statu' la vase». Aceştia sunt nişte colaci ritualici, în număr de cinci - patru mai mici şi unul mai mare. Se fac din acelaşi aluat ca şi colacii tradiţionali, doar că aluatul este unul dulce, de obicei îndulcit cu miere. Colacii au o împletitură specială care permite aşezarea în mijlocul lor a unui ou roşu", spune Daniela Floroian.

Slujba de Înviere se desfăşoară, la Şugag, duminica dimineaţă, iar în timpul zilei familiile se reunesc în jurul mesei de Paşte, mănâncă şi petrec împreună până seara târziu. Tinerii se adună într-un loc dinainte stabilit pentru diverse jocuri, în timp ce bătrânii stau la taifas.

Tradiţiile populare spun că în ziua de Paşte nu se doarme, iar membrii familiei nu trebuie să se certe între ei pentru a fi armonie tot anul.

"Statu' la vase", obicei de celebrare a tinerelor familii

În lunea Paştelui, obiceiul "Statului la vase" începe cu o paradă la care participă cuplurile tinere căsătorite în ultimul an, acestea venind spre biserica din sat îmbrăcate în costume populare. Pe drum, tinerii atrag privirile prin ţinuta şi veselia lor, fiind întâmpinaţi de ceilalţi membri ai comunităţii sau de simpli trecători prin Şugag cu urări de bine şi longevitate în cuplu.

"În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din lunea Paştelui, tradiţia cere ca tinerii căsătoriţi în anul pascal ce tocmai s-a încheiat să se adune în curtea bisericii, unde la finalul slujbei, preotul le va da binecuvântarea pentru viaţa de familie în care tocmai au intrat. Pentru «Statu' la vase» fiecare tânără familie are rezervată în curtea bisericii o masă pe care o împodobeşte cât mai frumos cu putinţă, dar ţinând cu sfinţenie cont de ritualul sărbătorii. Există în ritualul acestei sărbători două constante, două cifre simbol - cifra patru şi cifra doi", explică Floroian.

Astfel, în pregătirea mesei din curtea bisericii cifra patru este cifra simbol, care din spusele oamenilor ar însemna comuniunea care se creează între tinerii căsătoriţi şi naşii lor. În mediul rural, naşii joacă un rol foarte important în viaţa noului cuplu, ei fiind consideraţi părinţii spirituali ai acestuia.

Masa este pregătită de tânăra nevastă înainte de începerea slujbei din biserică, ţinând cont de încărcătura simbolică a cifrei patru, adică pe masă se pun patru rânduri de feţe de masă ţesute în război în iarna ce tocmai s-a încheiat. După ce sunt aşezate cu mare grijă feţele de masă, în cele patru colţuri ale mesei se pun colacii ritualici de dimensiuni mai mici, iar în mijlocul mesei se pune colacul cel mare. În mijlocul lor, în locul pregătit special din împletitura aluatului, se pune câte un ou roşu.

După aranjarea mesei, tinerele neveste aşază un adevărat festin culinar specific sărbătorii de Paşte, dar şi zonei etnografice a Mărginimii Sibiului: cozonaci, ouă roşii, prăjituri, vin, ţuică dulce. Un alt element specific este vaza cu flori, care nu lipseşte de pe niciuna din mese, motivul florii în cultura populară simbolizând trecerea prin cele mai importante momente ale ciclului vieţii, întins de la naştere şi până la moarte. La tinerele familii simbolistica florii este aceea de simbol al rodirii, al aducerii copiilor pe lume, al reînvierii.

La sfârşitul slujbei, întreaga comunitate merge în curtea bisericii, unde tinerii vor primi binecuvântarea preoţilor. Cu acest prilej sunt sfinţite mesele îmbelşugate, iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoţi pentru naşi de a le fi sprijin tinerilor căsătoriţi, de a-i îndruma şi sfătui la fiecare impas din viaţa lor, iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viaţă lungă, fericită şi prosperă.

"După slujba de binecuvântare, rudele şi prietenii sosiţi în curtea bisericii pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi şi închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii. De asemenea, cei sosiţi fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie sau la strunga de oi, zona fiind una pastorală, păstoritul oilor fiind aici principala ocupaţie. Alaiul celor care oferă daruri începe, după datină, cu naşul care dăruieşte tinerilor un ciubăr şi, la schimb, tânăra familie îi oferă naşului colacul cel mare din mijlocul mesei", explică Daniela Floroian.

Ea spune că, pe vremuri, ciubărul era confecţionat de naş, dar astăzi el este cumpărat şi trebuie să fie nou şi frumos încrustat şi, de asemenea, este împodobit cu verdeaţă, care simbolizează reînvierea naturii, respectiv cruditatea tinerei familii ce-l primeşte în dar. Ciubărul are funcţia ritualică de a-i uni pe cei doi tineri, la finalul obiceiului acesta fiind folosit pentru transportul cadourilor primite de la membrii comunităţii şi este purtat de tânăra familie până acasă, pe jos.

Acest prag de trecere la adevărata viaţă de cuplu este sprijinit pentru ultima dată de întreaga comunitate prin oferirea de cadouri, obiecte necesare în gospodărie, în mod special vase şi întotdeauna câte două obiecte de acelaşi fel: două blide, două linguri, două furculiţe, două ulcele, doi metri de jolj, două oale etc.

"Se observă aici că în întregul ceremonial de pregătire şi desfăşurare al obiceiului «Statu' la vase» principalul element de recuzită este vasul. Poate că importanţa vaselor, în contextul obiceiului tradiţional din zonă, vine din vremuri mai îndepărtate, ştiut fiind din izvoarele istorice că tracii prezenţi pe aceste meleaguri, vestigiile civilizaţiei lor dăinuind până în prezent la cetatea de la Câlnic, aveau un cult deosebit pentru familie şi pentru confecţionarea vaselor, fie ele ritualice, fie necesare în gospodărie", mai spune Daniela Floroian.

Potrivit etnografilor, în vechime vasele folosite în ceremonialul acesta erau confecţionate din lemn şi lut. În prezent, vasele sunt cumpărate de la vânzătorii ambulanţi care, cu prilejul acestei sărbători, umplu uliţele din vatra satului, mai ales cele mai apropiate de biserică.

Şugagul, comună situată la 30 de kilometri de Sebeş, este una dintre cele mai mari şi mai bogate localităţi de pe Valea Sebeşului, localnicii fiind cunoscuţi pentru turmele mari de oi. Comuna Şugag este atestată documentar încă din anul 1575 şi îşi trage numele de la apele tumultoase care se scurg de pe versanţii munţilor, denumite în limbajul popular şugăgi.

Zona Văii Sebeşului, pe care Mihail Sadoveanu o denumea Valea Frumoasei, cuprinde în arealul Şugagului rezervaţia naturală de la Luncile Prigoanei şi Porţile Raiului.

Comuna are o suprafaţă de peste 250 de kilometri pătraţi şi peste 2.700 de locuitori.