Revista presei economice din Romania

Postat la 23 august 2010 15 afişări

Autorii ghidului Lonely Planet, placut impresionati de Romania; aplicarea legii de reducere a dobanzilor la creditele vechi sperie bancherii; statiunea Neptun devanseaza Mamaia la numarul de turisti; Ministerul Finantelor e gata sa deschida proces ca sa recupereze datoria KazMunaiGaz.

Reducerea dobanzilor la creditele vechi ar putea falimenta Romania, sustin bancherii: surse din piata citate de Gandul vorbesc de "o scumpire de neimaginat a dobanzilor la creditele noi", ceea ce va duce la zero creditare, ar exploda dobanda interbancara si dobanzile cerute clientilor. Saptamana aceasta Guvernul va incepe negocierile privind vanzarea de certificate de emisii de CO2, a anuntat Adriean Videanu, ministrul economiei.

Autorii britanici ai ghidului turistic Lonely Planet reabiliteaza imaginea tarii noastre in editia din acest an a prezentarii; potrivit englezilor, Romania atrage turistii prin varietatea reliefului, o clima blanda si prin preturile mici, iar "pentru cei familiarizati cu Romania dinainte de 2006, schimbarile din ultima vreme va vor lasa cu gura cascata", citeaza Evenimentul Zilei. Cum sa pleci in vacanta cu agentul de turism dupa tine: un sejur "tailor made" costa intre 1.000 si 3.000 de euro.

"Pana acum am aparut anual cu cate un model nou de automobil. Garantez ca in 2012 vom aparea cu un nou tip de automobil, gen berlina si tot asa pana in 2016", declara Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia, intr-un interviu pentru Adevarul. Criza din industria auto se resimte si in piata de anvelope; comparativ cu anul trecut, in primele sase luni din 2010, vanzarile au fost mai mici cu 15-20%.

Pentru prima data in acest an, statiunea Neptun a inregistrat oficial mai multi turisti decat Mamaia, remarca Romania Libera, principalul motiv fiind ca statiunea din sudul litoralului este mai putin galagioasa, fiind astfel cautata de familiile care vin la mare cu copiii. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, promite ca anul viitor va fi dat in folosinta primul tronson de autostrada din Banat - tronsonul Arad - Timisoara, lung de aproximativ 60 de kilometri, urmand sa inceapa si lucrarile la ruta Arad - Nadlac.

Cel mai bine platit executiv plasat de head-hunteri in 2010 este un expat care primeste un salariu de 25.000 de euro net pe luna si a fost recrutat de firma de executive search Stanton Chase International, potrivit unui sondaj realizat de Ziarul Financiar pe baza datelor furnizate de principalii jucatori din piata. Statul isi joaca ultima carte la Petromidia: Ministerul Finantelor este gata sa mearga in instanta pentru a recupera intreaga datorie a KazMunaiGaz, in valoare de 570 milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-7016148
7016148
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.