Rivian, un producător de maşini electrice susţinut de Amazon, ţinteşte o evaluare de 53 mld. dolari în urma debutului pe bursă. Cum se poziţionează compania într-o piaţă dominată de Tesla

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 02 noiembrie 2021 35 afişări

Rivian, un producător de maşini electrice susţinut de Amazon, ţinteşte o evaluare de 53 mld. dolari în urma debutului pe bursă. Cum se poziţionează compania într-o piaţă dominată de Tesla

Rivian, un startup de automobile electrice susţinut de Amazon, plănuieşte să obţină o evaluare de 53 de miliarde de dolari odată cu debutul pe Nasdaq, care ar putea avea loc săptămâna viitoare, notează Financial Times.

În cel mai bun caz, Rivian ar atinge o valoare de piaţă mai mare decât cea a unor producători consacraţi, precum Kia şi Nissan, şi ar strânge 8,4 miliarde de dolari în urma ofertei publice iniţiale (IPO).

Ştirea vine în pofida faptului că firma a suferit pierderi considerabile – aproape 1 miliard de dolari în prima jumătate a anului –, Rivian intenţionând să îşi îmbunătăţească abilităţile de producţie pentru a dezvolta în masă camionete şi camioane electrice.

Gigantul Amazon este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 22,4%. Grupul de e-commerce a semnalat că ar mai putea achiziţiona un pachet de acţiuni de 200 de milioane de dolari în timpul IPO-ului. Debutul pe piaţa de capital i-ar oferi fondatorului RJ Scarnige o avere netă de 1,1 miliarde de dolari, sumă bazată de un total de 17,6 milioane de acţiuni.

Investitorii speră ca Rivian să se poziţioneze în Statele Unite ca un producător asemănător grupului Tesla, însă care produce vehicule comerciale grele, ideea fiind sprijinită de faptul că  Amazon a comandat deja 100.000 de camionete pentru reţeaua logistică a companiei. Automobilele vor fi livrate până în 2025 şi vor marca eforturile Amazon de atingere a unui nivel de zero emisii de carbon până în 2040.

Rivian susţine că o „porţiune semnificativă” a veniturilor s-ar datora acordului încheiat cu Amazon, aşa că orice perturbare a relaţiilor ar „afecta în mod negativ” societatea.

Chinezii îi bat pe americani în lupta pentru banii est-europenilor: Alibaba este în top 3 retaileri online din regiune, în timp ce Amazon nu intră nici măcar în top 10

De la începutul anului, acţiunile Amazon (AMZN) oferă un randament de 4%. Compania are o valoare de piaţă de 1.680 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.